|
Şi iată că a fost… şi a trecut şi a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Francofon AMIFRAN. Pe scena Teatrului de Stat „Ioan Slavici” au urcat 21 de trupe de liceeni din Austria, Canada, Elveţia, Franţa, Italia, Polonia, Rusia, România, Spania, Turcia si Ungaria, în total, aproximativ 300 de elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani.
Organizatorul festivalului, Florin Didilescu, fiind şi participant direct în calitate de coordonator al trupei Amifran, a renunţat de mult la regimul competiţional. În schimb, a organizat în fiecare zi discuţii (En coulisse) pe tema reprezentaţiilor teatrale; dezbaterile au fost coordonate de specialişti în domeniu, ca Jerome Lecerf, formator, Asociaţia „Roeland” din Gand-Belgia, sau Émilie le Roux, actriţă din Grenoble-Franţa.
Acest festival a fost şi va fi intotdeauna o ocazie pentru cei ce doresc să îşi dezvolte capacitãţile teatrale, dar şi pentru cei ce vor să îşi imbogãţeascã vocabularul din limba franceză… sau, pur şi simplu, să aibă amintiri de neuitat şi prieteni foarte buni din alte ţări şi din alte localitãţi. Pentru mine fiecare an e o experienţã inedită şi fiecare sfârşit de festival e o promisiune că la anul o să revin.
Am vãzut o mulţime de reprezentaţii care o să-mi rămânã întiparite în memorie. Un exemplu este piesa liceului Karol Wojtyla din Catania, Italia, numitã “Exercice de cuisine” (“Exerciţii de bucătărie”). Piesa a fost foarte haioasă, cu jocuri de cuvinte reuşite şi foarte multă energie şi ritm. În încheiere, în boxele teatrului au răsunat melodia ”Mambo italiano” şi actorii au ieşit de pe scenă în ritm de dans, copleşiţi de aplauzele puternice ale spectatorilor.
Îi mulţumesc domnului profesor Alexandru Jurcan că mi-a deschis porţile spre lumea superbã a teatrului şi astfel am descoperit magia Festivalului Amifran.
Raluca Hurgoi (XI E)
|