Acest trend nu ţine cont de vârstă sau de reguli, nu face excepţii.

    În sec. XXI  descoperim lumea în toată splendoarea sa, observăm multiplele schimbări prin care am trecut de-a lungul timpului, lucruri noi care după ce sunt consumate ajung să fie înlocuite de altele noi, mai revoluţionare.  

     Mă voi referi în general la “arta piercingului’’, practicată în general de noua generaţie de tineri și nu numai. Acest trend nu ţine cont de vârstă sau de reguli, nu face excepţii. Piercinguri-le sunt potrivite vieţii de noapte, cluburilor sau petrecerilor nebune, reprezintă rebeliunea pe care fiecare adolescent şi-o manifestă într-un anumit moment. Însă când vine vorba de şcoală considerăm că ar fi normal ca tinerii studenţi să renunţe la podoabele lor pentru câteva ore, din respect pentru învăţătură şi reguli.

    Trebuie să mărturisesc că am auzit fel şi fel de păreri în legătură cu piercingurile şi dificultatea de a le scoate, depinde de zona în care au fost implantate. În unele cazuri extreme, dacă nu avem grijă în ce condiţii alegem să ne facem un piercing, se poate ajunge chiar la infecţii foarte grave.

     Însă trecând cu vederea acestea trebuie să admit faptul că ele conferă un aspect destul de fashion individului purtător. Mi s-a întâmplat de multe ori să aud afirmaţii de genul: ”Ce mişto îţi stă! ” . Să tindă aceste gesturi spre superioritate și îmbunătăţire a fizicului? Este destul de greu să aflăm ce reprezintă cu adevărat, să găsim un răspuns cert întrebării ”de ce? ’’ sau ”oare să-mi fac și eu? ” . Aici apare şi dorinţa de cunoaştere, de exprimare, de a deveni la fel de bun ca celălalt.

     Vrem, nu vrem, toţi trăim după propriile reguli mai devreme sau mai târziu, noi alegem ce stil vrem să adoptăm, ce vrem să reprezentăm. Nu privim acest lucru ca fiind o problemă, poate dimpotrivă e un mod de exprimare, poate aşa îşi exprimă tinerii din ziua de azi sentimentele, nemulţumirea, mediul din care provin sau poate viitorul pe care vor să-l creeze.

     Va fi acest viitor unul sigur? Asta rămâne de văzut, nu avem decât să lăsăm noile generaţii să ne conducă spre un viitor cât mai strălucitor şi sigur.Aş vrea să menţionez faptul că cei mai mulţi dintre părinţi nu aprobă această idee, însă de cele mai multe ori părerea lor se situează pe locul doi.

        Nebunia individului nu are o limită, însă oamenii normali care îi observă pe acei ciudați se întreabă adesea ”oare aş putea? ’’ , ”oare doare? ” și ar vrea să afle răspunsuri, însă doar cei ce au testat pe propria piele știu cum e, deoarece la fiecare persoană senzația e unică. Normalitatea e doar o limită pe care încercăm să nu o depăşim, însă timpul ne deschide ochii asupra realităţii şi realizăm că ”limita’’ e doar un cuvânt pe care de fapt niciodată nu l-am înţeles, de altfel nici respectat.

        Viciu sau modă? Cu sau fără explicaţie va rămâne mereu un act nedefinit, o acţiune nebunească poate, un gest copilăresc, imatur sau uneori o tentativă de ieşire din normal.

Dorina Scurhan ( X E)