În articolul care urmează îmi voi exprimă părerea cu privire la situaţia tinerilor din ultimul an de liceu şi nu numai.
Cum şi eu mă găsesc în această situaţie, aş putea spune că „poziţia" în care mă aflu nu este tocmai una plăcută. E greu şi neplacut să auzi încă de la începutul clasei terminale aceeaşi întrebare: "Ce facultate vrei să urmezi mai departe?" şi să nu ştii ce să răspunzi.

            Clasica întrebare „Ce vrei să te faci când creşti mare?" începe la grădiniţă, sau în primii ani de viaţă când bunicii sunt curioşi în privinţă visurilor tale. Deşi mulţi dintre noi suntem hotărâţi când ne aflăm la o vârstă fragedă, lăudându-ne cu „Eu vreau să fiu pompier!", "Eu vreau să mă fac doctor şi să fac injecţii!", puţini dintre noi ajungem la vârsta adolescenţei cu aceleaşi visuri. La această vârstă, alegerea unei cariere în viaţă este una din marile probleme.

            În articolul care urmează îmi voi exprimă părerea cu privire la situaţia tinerilor din ultimul an de liceu şi nu numai. 

           Cum şi eu mă găsesc în această situaţie, aş putea spune că „poziţia" în care mă aflu nu este tocmai una plăcută. E greu şi neplacut să auzi încă de la începutul clasei terminale aceeaşi întrebare: "Ce facultate vrei să urmezi mai departe?" şi să nu ştii ce să răspunzi.  

           Desigur că sunt şi unii norocosi care toată viaţă şi-au dorit să ajungă medici, avocaţi, arhitecţi,etc şi care s-au pregătit mereu în acest scop. Primii paşi i-au făcut o dată cu alegerea liceului, optând pentru unul în care materia de bază era la ea acasă. Dar ce te faci când, după multă muncă, la cel mai bun liceu teoretic din oraş, realizezi că ai terminat studiile şi nu ştii încotro s-o apuci?  

         Ai învăţat şi la literatură şi la matematică şi la fizică şi la istorie, pentru că aşa a trebuit. Dar în final îţi dai seama că, în fond, eşti bazat pe toate materiile însă, în particular, pe nimic.  

         Acum îţi mai rămâne să-ţi verifici aptitudinile... dar cum? Din păcate, te gândeşti că deja ai 18 ani şi că trebuie să încerci să te porţi ca atare. Aşteptările la adresa ta sunt mari, iar presiunile devin insuportabile.  

          Acesta este momentul în care cred că ar trebui să intervină şi răspunderea din partea părinţilor. Ei sunt cei care în mare parte au decis pentru ţine, făcând ceea ce a fost mai bine pentru viitorul tău.  

           Dar oare... nu au fost ei prea grijulii când tu le spuneai că vrei să mergi undeva, să faci un lucru, iar ei îţi tăiau aripile fără a lua în calcul toate datele problemei, doar pentru că astfel ei rămâneau cu mai puţine griji pe cap? Din punctul acesta de vedere pot spune că mă consider o persoană norocoasă. Am avut parte de libertate atunci când mi-a trebuit şi atât cât am avut nevoie. Sugestia pe care aş avea-o ar fi ca părinţii să-şi încurajeze copiii să facă lucruri cât mai diverse pe parcursul studiilor gimnaziale şi liceale, desigur, în limita normalului, şi sub atenţia lor. Alături de familie, profesorii au un rol deosebit.

          În variantă ideală cea mai potrivită profesie ar fi cea în care activităţile de bază sunt cele care va plac cel mai mult, către care sunteţi în mod natural înclinat, în care conţinutul muncii vă trezeşte interesul şi pentru care dispuneţi de cunoştintele şi abilităţile profesionale necesare.  

 Alexandru Vlad (XII E)