Concursului de Creaţie Literară „Octavian Goga – în actualitate” - Pauza Mare

Concursului de Creaţie Literară „Octavian Goga – în actualitate”


Creaţiile premianţilor Concursului de Creaţie Literară „Octavian Goga – în actualitate”, ediţia a III-a, 2016

Concursul de Creaţie Literară „Octavian Goga în actualitate”, ediţia a III-a, 2016, a avuta ca participanţi 58 de elevi din judeţul Cluj de la 9 unităţi de învăţământ preuniversitare din Huedin, Beliş, Cluj-Napoca, Căpuşu Mare, Răchiţele, Turda, Finişel/Săvădisla.

Au fost acordate 6 premii pentru poezie, 6 premii pentru proză şi un premiu pentru eseu, fiind un total de 13 premii.

Iată căştigătorii: Taloş Maria V A, Merca Iulia-Paula VII A, Merca Daria VI B, Puchiu Octavia VI A, Murăşan Ligia


Creaţiile premianţilor Concursului de Creaţie Literară „Octavian Goga – în actualitate”, ediţia a III-a, 2016

Concursul de Creaţie Literară „Octavian Goga în actualitate”, ediţia a III-a, 2016, a avuta ca participanţi 58 de elevi din judeţul Cluj de la 9 unităţi de învăţământ preuniversitare din Huedin, Beliş, Cluj-Napoca, Căpuşu Mare, Răchiţele, Turda, Finişel/Săvădisla.

Au fost acordate 6 premii pentru poezie, 6 premii pentru proză şi un premiu pentru eseu, fiind un total de 13 premii.

Iată căştigătorii: Taloş Maria V A, Merca Iulia-Paula VII A,  Merca Daria VI B, Puchiu Octavia VI A, Murăşan Ligia X E, Matei Denisa-Andreea IX E, Iacob Iulia-Daria X, Cseke Peter XI B, Mantaroş Ecaterina XI B, Boancă Ana-Maria XI B (pentru secţiunea poezie), Abrudan Maria-Anastasia VII, Neciu Natalia V A, Cozea Andra-Lavinia V A, Muntean Maria VIII, Martin Fabian VII, Breşan Roxana V A, Dejeu Elena XII C, Pleş Anamaria XI, Ciocan Patricia X, Filip Oana XI C, Cordoş Elena-Felicia XI C, Pavel Iulia-Alexandra IX D (pentru secţiunea proză), Zahorte Andreea-Gabriela XI (eseu). Creaţiile lor vor fi incluse într-un anuar la următoarea ediţie a concursului. Vă invităm până atunci să lecturaţi textele premiate pe site-ul nostru. Ele merită tot interesul, pentru că autorii lor sunt talentaţi, creativi, înzestraţi cu o doză mare de imaginaţie şi expresivitate.

Concursul a fost organizat în perioada ianuarie-iunie 2016,  iar festivitatea de premiere în data de 20 mai 2016 în cadrul Zilelor oraşului Huedin. Parteneri în proiect au fost Primăria/Consiliul Local Huedin şi Asociaţia „Actived 2013“ Huedin.

Cei 58 de elevi participanţi la concursul nostru, coordonaţi de 16 cadre didactice, provin de la următoarele şcoli: Liceul Teoretic „Octavian Goga“ Huedin (22),  Şcoala Gimnazială „Avram Iancu“ Beliş (9), Colegiul Pedagogic „Gheorghe Lazăr“ Cluj-Napoca (8), Liceul Tehnologic „Vlădeasa“  Huedin (7), Şcoala Gimnazială Căpuşu Mare (7), Şcoala Gimnazială Răchiţele (2), Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ Cluj-Napoca (1), Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ Turda (1) şi Şcoala Gimnazială Finişel/Săvădisla (1).

Bugetul concursului a provenit din fonduri alocate de către Primăria/Consiliul Local Huedin care a acordat suma de 1.500 lei. Premierea a constat în cărţi, fiind publicat Anuarul Concursului de Creaţie Literară „Octavian Goga – în actualitate“, Ediţia a II-a, 2015, în care se regăsesc lucrările elevilor premiaţi la ediţia anterioară.

Juriul concursului a fost format din cadre didactice de la  Liceul Teoretic „Octavian Goga“ Huedin (prof. dr. Alexandru Jurcan, prof. dr. Dinu Grigore Bălan, prof. Adriana Şaitiş şi prof. Ana-Maria Dascălu) şi Liceul Tehnologic „Vladeasa“ Huedin (prof. Daniela Serviana Stănică şi prof. Petronela Elena Taloş).

Concursul s-a bucurat de o participare mai mare ca în anul precedent, iar rezultatele elevilor au fost mediatizate în luna iunie 2016 când a avut loc etapa de diseminare a proiectului. Apreciem că impactul concursului a fost favorabil astfel că se impune continuarea desfăşurării acestui concurs şi în anul şcolar 2016-2017 pentru a selecta şi promova elevii cu înclinaţii literare precum şi de a implica într-o măsură mai mare profesorii de limba şi literatura română.

Poezie: Taloş  Maria,  clasa a V-a, Liceul Tehnologic “Vlădeasa” Huedin, Profesor coordonator Petronela Taloş

 

MOTTO: “Poezia – muzică a cuvintelor, simfonie a sentimentelor.

Iluzie…

Soarele a căzut de pe cer…

Eu am luat foc şi am devenit Soarele.

Ardeam necontenit, iar lumina mea mă orbea.

Intr-o clipă totul a dispărut.

Am ramas doar eu și, de cealaltă parte,  întunericul infernal.

În ce ocean s-a înecat omenirea?

Sau… am ars totul cu puterea mea…

Sunt eu, oare, Divinitatea?

Gând luciferic…. combustie interioară…

Mă simt stăpân .

Sunt magician.

Sunt totul…

Caut stele…

Alerg…

Alerg prin nesfârşitul tren al vieţii,

Caut stele.

Le caut de o veşnicie…

De când sentimentele s-au născut,

Atunci când inima-mi a început să bată.

De când bolta s-a luminat şi întunericul a pierit.

Stelele  –  luminile veşnicei speranţe, suflete vândute veşniciei.

Primăvara

Cât de frumoasă eşti, primăvară!

Susur de apă,

Floare de rai.

Parfumul tău, ne mângâie, iară!

Cer şi pământ,

Reînvie simfonic.

Fluturi şi păsări, se împletesc.

Mândre cosiţe

Soarele piaptănă.

Ah! Ce n-aş da, să am de-acum,

Părul de aur –

Viaţa-n lumină.

Soarele crud, pluteşte-n aer.

Strălucirea-i ţese,

Pânze de diamant.

Roz, verde şi galben- armonie, simfonie.

Fericire, împlinire-

Colindele primăverii.

Suflet matern

Primul cuvânt din viaţă este minunat,

Viaţa minunată ţi-o dă primul cuvânt.

Sufletul cuvântului suprem este o fereastră – MAMA.

Simţiri adunate-n buchet –

Fluturi diafani, flori parfumate, picături de ploaie…

Sufletul-fereastră, suflet – seif…

Suflet – seif greu de înţeles,

Misterele, enigmele, visele sunt culorile lui interioare

– Culorile mării învolburate în care peşti-flăcări mistuie sentimente – …

Pământ matern,

Planetă creatoare

De mici planete perfecte,

Îmbrăcată-n straiele jertfelniciei.

Ea face minuni prin stele căzătoare în continuă devenire.

Iubire-ntruchipată, într-o fiinţă, toată.

Smerită-şi poartă crucea.

Iubindu-şi neîncetat vlăstarul.

Există prezent?

-Gândule, bătrân de atâta melancolie

Eşti deja cărunt.

De ce-ai îmbătrânit?

Doar ieri te-ai născut.

Dar tot povestitor ai rămas …

Nu mai vreau poveştile tale scămoase…

Chiar dacă subiectul lor sunt doar eu.

Trecutul meu este şi prezent şi viitor, cum spui tu …

Timpul nu se mai scurge …

Unde e ceasul, clepsidra?

E totul monoton.

Trăim în acelaşi timp veşnic – trecutul.

Zac tot pe-acelaşi scaun şubred.

În aceeaşi cameră

Întunecată, plină de fantasme.

Miroase-a tristeţe şi smoală.

Oare unde te ascunzi, că nu te văd?

Dar totuşi îţi aud vocea.

Te simt, te miros.

Cred că te-ai ascuns în … mine.

Poezie: Merca Iulia Paula, clasa a VII-a, Liceul Teoretic “Octavian Goga” Huedin, Profesor coordonator Adriana Şaitiş

MOTTO: „Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată”.

                                                                                                 Octavian Paler

 

Oglinda

M-am pus de ieri,

ca să citesc

Misterul sticlei fermecate.

Am luat cu mine

-un cafei-

și busola de…

singurătate.

M-aș îmbăta citind

Dar ce rezolv cu nostalgie în exces?

Poteca nu mă mai invită

la ture de tango nebun,

cu toate că nu mă pasionează…

de dor , aș da uitării file rupte.

Îmi iau paharul

-de plăcere-

și-alerg în goană spre cămară

acolo unde am de veacuri,

oglinda care,

așteaptă singură și goală,

o ramă ca povară.

Mă uit atent și-așa cu spaimă

La tot ce am avut odată.

Ochii?

Ochii îmi spun c-au fost… odată,

O flamă pentru orice fată.

Iar buzele cu dungi

-arată…

C-am fost și eu,

cândva… odată.

Mă uit mijit și cu rușine…

la părul care nu-mi stă bine.

Dar parcă moda nu mai ține.

În sufletu-mi mereu golaș,

nu mai există vreun lăcaș.

Cu alinare am rămas în poze,

același eu, fără uitare.

Dar… toate s-au pierdut deja…

În rânduri de cărți aruncate,

Citesc cu dor amintiri june.

Nu mi-a rămas nici timp pentru…

pentru mine, pentru cel tânăr..

care a rămas în suflet, totuși.

Norocul stă în bere

Mi-e frică de întuneric.

dar, mă bat adesea cu lumina.

Trăiesc într-un bagaj

și totuși sunt alergic la strâmtoare.

Cos iarbă roz în curte …

dar sunt mereu,

frumoasa din pădurea adormită.

Pace-n lume…

și eu mă bat cu mine însămi.

Aș vrea să zbor cu papagali

să prind culoare și muște-n ochi.

Dar până când voi fi așa,

voi sta și-mi voi savura

berea mea.

Poet singur

Ne cățărăm de gânduri

necurate.

Ne îndrăgostim de prinți

drogați.

Cântăm triluri divine,

pentru că ne simțim îngeri negri.

Fumăm la colțuri de frica

nimănui.

Alergăm totuși pe drumuri

diferite.

Gândim măreț,

ideile roiesc.

Scriem poezii neterminate,

scoatem idei principale din texte

neexistente.

Uneori mintea ne joacă feste.

dar reușim.

să devenim ceva măreț.

Fete rele, băieți buni.

Lume rea, copii neînțeleși.

Actori străini, românce frumoase.

Părinți divorțați, copii distruși.

Stejar bătrân, cimitir nou.

Poet singur… poezie încâlcită.

Finalistă în viața mea

În lumea mare,

cu bagaje grele,

am colindat suflete

și am răscolit amintiri.

De multe ori,

în rime încâlcite,

am dus la capăt vise nescrise.

Cu dor în suflet și durere în minte,

am ajuns aproape de fiecare obstacol,

finalistă.

M-au judecat cei ce mi-au dat viață,

dar au rămas în umbra inimii.

Am dat uitării file rupte,

pentru a rescrie alta-n loc.

M-am bucurat de fiecare clipă

dar am ajuns la resetarea jocului.

Acum îmi las ca mărturie rânduri,

pentru frumoșii anii mei.

În versuri, cu rimă și măsură

Atâția ani, cu greu am dus la capăt,

Un vis cumplit, ce-mi măcina ființa:

MATURITATEA.

Mereu rebela de la școală…

mereu aceeași fată:

complicată.

Cu suflet mare și firav,

mereu batjocorită,

aceeași stare.

Cu pagini goale în jurnal,

cu gândul la iertare,

mereu cu aripi în program…

mereu cu avioane.

 

Poezie: Merca Daria, clasa a VI-a, Liceul Tehnologic “Vlădeasa” Huedin, Profesor coordonator Petronela Taloş

 

MOTTO: “Poezia vindecă rănile create de raţiune.”

                                                                                 Novalis

Prizonier în mine

Există un prizonier în mine

Ce tot timpul vrea să iasă

Dar nu-l las s-o facă

Mi-e prea frică de el.

Există unul în fiecare

Chiar dacă suntem slabi, uituci

Ne ajută să ne ridicăm mereu

Iar noi nu-l lăsăm să iasă.

El este cel bun

Cel care e întotdeauna corect

Cel de care ne e frică

Pentru ce vor crede oamenii despre el.

Există un prizonier în mine

Ce o să iasă curând

Pentru că nu mi-e frică

Să-l arăt oamenilor

Orice ar crede ei

El sunt eu

Și n-o să mă mai tem

Să fiu eu.

Întuneric și speranță

Priveliștea e dezolantă

Nu mai e pic de culoare

Și toată natura-i întristată

Că n-o să mai avem soare.

Nici copacii nu mai au

Frunzele lor ca niște astre

Iar nori acum au

Putere pestre gândurile noastre.

Și tot așa de temători

Fără să avem credință

Uite că apare în zori

O rază de speranță.

Trebuie să luptăm pentru noi

Pentru cine suntem și vom fi

Chiar dacă e un greu război

Vom reuși!

Diferit

Cu ochi confuzi, reci

Și cu fața încruntată

Cu privirea nu poți să treci

Acea privire ciudată.

Privirea care ți se aruncă

Atunci când încerci să fii diferit

Care pe tine te alungă

Te face să pleci spre infinit.

În lumea în care trăim

Ni se distruge identitatea

Viața pe care o trăim

Ne sugrumă originalitatea.

Pășește în întunericul neîncrederii

Pentru că în întuneric strălucesc stele

Și simte flacăra încrederii

Arzând printre gândurile rele.

În lumea asta plicticoasă

Îndrăznește să fii diferit

Și după o privire răutăcioasă

Tu vei fi cel fericit.

Liniştea nopţii

Noapte lungă, întunecoasă

Străbătută de o ceaţă groasă

Umbre lungi, catifelate

De lumina lunii create.

Albe și curate stele

Împrăștie lumini rele.

Cerul ca de cerneală

O noapte reală.

Și luna, ce să spun?

Este un sfeşnic bun.

Şi-un paznic al nopţii grele

Un paznic al viselor mele.

Liniştea în sfârşit

Cu noaptea a venit

Şi visele lângă ea

La fel şi inima mea.

Tac fără sens

Vreau să spun ceva

Dar vocea mea nu vrea

Vreau să fac ceva

Dar mintea mea nu vrea.

Tac și aștept

Să-mi fac curaj

Să mă ridic peste tot

Și să schimb ceva.

Dar într-o zi

Totul se va schimba

Îmi voi da la o parte frica

Și voi trăi așa cum aș vrea.

Și chiar dacă nu mă auzi acum

Să știi că sunt aici

Gândesc în șoaptă într-un colț

Tac fără sens.

 

Poezie: Puchiu Octavia, clasa a VI-a, Liceul Tehnologic „Vlădeasa” Huedin, Profesor coordonator Petronela Taloş

 

Motto:  Ho, munte, nu ți-am zis să mergi,

 Era doar așa, o idee…

(Chris Simion)

Lasă totul pe mine

De fiecare dată când vrei să deschizi ușa cea neagră

Nu ezit să spun că ți-a fost teamă.

Teamă de lume,

Teamă de tine,

Ți-am dat viață,

Ți-am creat o casă

Pământul ăsta e casa ta

Ăsta e opera Mea.

Lasă totul pe mine!

Te crezi o umbră,

Te crezi un gunoi

Dar pe lângă gunoi, fluturii s-or strânge, nu muștele.

Strigă!

Vocea ta e puternică.

Luptă!

Colții tăi sunt gata

Pot și ei să muște

Pot și ei să lase

Totul pe Mine.

Lasă frustrarea să strige!

Lasă dolarii să ia foc!

Lasă-Mă să te iubesc!

Dacă îndrăznești, lasă-ți inima

În palma Mea

Lasă ușa să se deschidă

Lasă lumea să vadă

Lasă totul pe mine.

Circuitul Sanguin

Sângele merge prin artere

Și se întoarce abătut prin vene

Astăzi  a obosit

Parcă a mai îmbătrânit.

Inima neascultătoare

Îl primește protectoare,

Dar sângele aruncă vorbe grele,

Iese prin mâinile mele

Sângele izvorăște din inima mea

Și pornește nervos să străbată lumea

Cerul strălucește,

Sângele gonește

Sângele mă părăsește…

Atâtea fantome pe câmpul Lui Dumnezeu

Poate, am fost una mereu…

Atâtea voci prin mintea mea

O, vai de inima mea!

Penru  numele Cerului!

Pentru numele Cezarului!

Știe cineva ce e cu adevărat lipsa?

O, tu sânge, mărețe împărat

Întoarce-te în corpul meu neobrăzat,

O, vai, Împărate,

Ești fluviul vieții mele

Sunt aruncat direct în pustiul Sahara,

În lipsa ta.

O, sânge, întoarce-te ,

Curgi iar prin vene,

Fă viața să intre iar în mine

Fă-mă să știu din nou de iubire,

Sânge! Sânge!… Sânge?

Gata! S-a terminat,

Din amintire totul mi-a plecat

Probabil am pierit

Sânge?

Nu pot fi…

Dar te voi iubi!

Să nu lăsăm sângele să plece

Să nu lăsăm viața să ne întoarcă spatele

Hai, mă, să iubim!

Ce să iubim?

Sângele…

 

Să îți car eu crucea?

Să îți car eu crucea?

Nici nu te gândi. Ar trebui să te întreb ce faci dar, mai bine direct la subiect.

Oricât de frumos ar dansa culorile

Nu îmi pot trăi viața fără tine,

Dar cred că ar fi mai bine

Îmi vine să te strâng de gât… cu sărutări

Să înot printre amintiri

Dar azi, tu, floarea soarelui,

Ești dusă și nu te mai pot găsi.

Tu, floare sfântă, ești pe câmpuri

În mii de cârduri

Dar  niciuna nu-i ca tine

O, vai, ce noroc pe mine

Îmi povesteai, cum plecai

În iad și în rai…

Of, să îți car eu crucea?

Îmi spuneai că mă iubeai

Mă întrebai, îmi amintesc

Dacă se  împușcă pentru mine cai

Vai, ce mult te iubesc!

De iad, spuneai că îl înțelegi

Numai dacă prin el treci.

Îmi spuneai și de rai

Vai, ce mândru plai…

Să te reîntorci e mult mai greu

Decât să dispari mereu

Să îți car eu crucea?

Crucea ta

Cât ai fenta

Nu își schimbă greutatea

Sufletul tău nu miroase, dar poate diavolul  are o vilă înăutru

Asta îmi spuneai și nu mințeai…

Un pui de întuneric

Noaptea se lasă, ca cea mai grijulie mamă

Iar stele se uită

Cum apare ca o regină

Măreața  Lună!

Pe o fereastră uitată de lume

Pe unde intră mii de raze

Intră obraznic din cale-afară

Un mic pui de întuneric

Ghiulea de noapte

Mic purtător de vise ce mi-l amintesc, printre amintiri

E negru ca tăciunea

Cu ochii mici și albi

Zâmbește, rânjește

Și-ncepe să povestească

Cu glasul subțirel

Despre mama sa măreață

Despre casa sa, mărețul univers

Printre stele și planete,

Printre cutiile poștale ale stelelor

Acolo el s-a născut

Și a copilărit printre meteoriți

Iar unul dintre ei l-a adus pe pământ

El, normal, s-a gândit că ar fi frumos

Să vadă și el lumea

Dar spune cu mare înfrigurare

Că e tare înspăimântat de ziua, alba porumbiță

Și  eu  îl închid într-o colivie.

Mi-e tare drag de el și vreau să îl văd murind,

Dar el amar strigă

Că vrea din nou printre planete,

Se uită spre  fereastră

Și ziua se înfiripă.

-Ce mă fac? își strigă pătimaș.

Dar eu prin alte galaxii îi spun:

-Mâine vei pieri!

Toți prietenii mei sunt morți

Înot într-o întindere neagră,

Plină de vise și… necazuri

Sunt miliarde de mile ce mă despart de prietenii mei morți cu toții.

În drumul meu trec printr-un oraș de plumb,

Iar privirea mi se ridică spre cerul făcut din folie de aluminiu

Sunt străzi pustii și o lume în ruine, nimic mai mult

Și trec de prima galerie,

Sunt milioane de mile ce mă despart de prietenii mei morți cu toții.

Ajung într-o gară a destinelor

Și urc într-un tren făurit dintr-un nor

Iar la ferestrele din flori

Văd o iarnă rusească

Destul cu a doua galerie!

Sunt sute de mile ce mă despart de prietenii mei morți cu toții!

Mă plimb printr-un deșert de o culoare vie

Ce îmi zâmbește zglobiu și timpuriu

Și văd o mică oază

Făcută din copaci cu frunzele regrete,

Și un pârîu micuț făcut din amintire,

E gata și a treia galerie…

Sunt zeci de mile ce mă despart de prietenii mei morți cu toții!

Străbat cu mare dezgust

Un front german, iar peste tot e doar durere

Zăpada cade încet și moartea face schi printre cadavre

Și am mai trecut o galerie…

Mai e o milă ce mă desparte de prietenii mei morți cu toții.

Și trec prin vânt și ploi

Zăpezi și cadavre

Orașe și un cer

Și ajung la o portiță

Și-a mai rămas un pas și-l fac

Sunt zeci de mii de chinuri

Dar mereu ultimul

Va hărțui neîncetat

Sufletul, îl va vlăgui,

Dar va oferi cel mai frumos

SFÂRȘIT…

 

POEZIE, Murăşan Ligia, clasa a X-a, Liceul Teoretic “Octavian Goga” Huedin, Profesor coordonator Ana-Maria Dascălu

MOTTO: Viața e un cerc perfect, sufocant și iluzoriu. Geniul ne-nțeles al ființei vibrează în încercarea sa animată de a-l sparge…

 

Atemporalitate

Masa e întinsă –

lucruri abstracte:

o candelă arzândă,

piersici parfumate.

Paharul e spart,

pana e ruptă.

Glasuri diafane

se-nfiripă dureros

într-un joc de șoapte.

Vinul de sânge

mi se scurge

prin tâmplă.

Ca pânza neagră, răsturnată,

a mea inimă

se zbate mulată

pe-un ciob de-oglindă…

Depresie

E-atât de frig aici…

Mi se scurge viața din tălpi,

nu pot să mă ridic, nu pot să mă mișc…

Râde sardonic și faianța…

Și e-atât de frig aici…

Nonculorile mă amețesc,

Mă-nvârt, mă-nvârt și iar mă-nvârt

în hora fatală a morții

se derulează imagini fugitive…

Simt că-mi amețește ego-ul…

Mă sufocă ele, cuvintele…

Mă îneacă literele

și e-atât de frig aici…

E-atât de spart ecoul…

Simt cum nervii-mi urlă!

Mi-a împietrit primitiv piciorul,

miroase-a suflet rupt în pliuri…

Din colț, mă privește ea –

– mutilată figură de cianură –

Și-mbrăcată-n nevroze seculare,

râde sardonic şi faianța…

Răsună de-odată un sunet maniac.

Se cutremură camera-n goliciune,

sufletu-i în spasme, în istericul avânt

și totul se transformă-n spațiu claustrat…

Mi-e dor, mi-e dor…

Mi-e doar dor…

Acum nu mai pot să mor…

Nu mai am vlagă, nu mai am viață,

Nu mai am un „el”…

Cade și cortina de flăcări

în abis și-n mister…

Râde sardonic și faianța…

Ideal

Motto: Fericirea este un colorit fantastic, reacție chimică rezultată din contopirea unui „eu“ cu „tine“

Hai să furăm lumea,

s-o lăsăm goală, goală…

Să-i răpim culorile

și să ni le agățăm în păr:

TU să-mi împletești o coroniță de sărutări rogvaive

și să-mi ascunzi șuvița aceea buclucașă după ureche,

așa cum ador s-o faci,

iar eu să-mi încâlcesc degetele-mi tremurânde în părul tău cârlionțat.

Ești holograma Edenului meu!

Sunt copleșită de sindromul Stendhal

provocat intens de tine.

Tu-mi pigmentezi inima!

Apropierea noastră provoacă explozii de culoare,

iar pe cer e și lună, și soare.

Trăim și visăm,

visăm și trăim

într-un paradox vital.

Devastăm timpul decolorat

și-i oferim un sens minunat,

căci noi doi pur și simplu… Ne iubim!

Când vei muri, anunță-mă, te rog, ca să mor și eu!

Sinuciderea afectivităţii

Fără tine viața-i fără culoare,

mai monotonă, mai greoaie…

Nimănui nu-i pasă de suferințele-mi apăsătoare.

Supraviețuiești doar cu un suflet peren

la finele șinelor de tren…

Ai plecat și ai lăsat în urma ta

doar o dâră goală de frunze

mânjită de noroiul de pe tălpile tale

ce-și luau adio-n waving

la finele șinelor de tren…

Paharul e plin de lacrimi.

O lacrimă de sânge se prelinge

pe marmura de topaz…

Ah, de ce nu ai mai rămas?

Ai plecat și ai lăsat în urma ta uragan.

Tu, Luceafăr frumos, cu râs profan!

Vitrina e spartă și încearcă

să-și adune cioburile în inima mea fecundată.

Am să pornesc pe urmele tale,

doar că am de străbătut multe țări și camere goale

din celălalt Univers în care te-am pierdut,

pe care nu-l mai pot controla.

Voi alerga, în schimb, după trenul

ce încă stă pe gânduri în gară,

pierdut în aiureală,

așteptând o mistică minune…

Dar nu vine, nu mai vine…

Tu ți-ai plătit biletul

cu mult înaintea iubirii noastre.

Rațiunea mea s-a pierdut

pe undeva prin valiza ta…

Nu-mi mai rămâne nimic de făcut,

decât să mă-ndrept spre finele șinelor de tren

și să aștept ca inima să-mi fie mutilată –

la finele șinelor de tren…

Ţipăt mut.

Sunt bolnavă, bolnavă de tine…

Esența ta divină

nu se îmbină

cu suferința mea străină.

Sufletu-mi veștejit și peticit

trebuie înlocuit

cu un nimic rece, neșlefuit…

Ochii trebuie anesteziați, căci

chipul tău a rămas blocat pe retină

și nu vrea să se dezlipească,

să cadă și să se zdrobească.

Sau mai bine smulge-i!

Stomacul e ros de-atâtea

molii deghizate-n fluturi,

oasele s-au topit pe vremea

când fericirea era încă în muguri…

Am nevoie și de-o transfuzie de sânge,

al meu e-acum amar.

Ai devenit un constituent celular!

Lucifer mi-a propus, cu-o ciudată nonșalanță

să-mi injectez două miligrame din această substanță –

-antidotul pentru boala numită „Elˮ,

impus suferindelor ca mine.

Îmi doresc să fiu mai bine

și… Ah! Deja simt că plutesc

într-un univers oniric…

Cred că am să înnebunesc!

 

Poezie : Matei Denisa Andreea,  clasa a IX-a, Liceul Teoretic “Octavian Goga” Huedin, Profesor coordonator Cristina Şaitiş

MOTTO: “Dacă avansezi cu încredere în direcţia visurilor tale, vei cunoaşte un success neobişnuit în vremuri obişnuite”.

1

Nu mă citi,

Căci vei descoperi în rânduri flori

Şi printre rânduri, doar morminte

Nu căuta să mă-nţelegi,

Căci ce sunt eu nu cere dezlegare

Şi printre file albe aştern urme şi fapte!

Nu mă iubi,

Căci mâine o să mor în chinuri

Şi vei rămâne suspendată-n versuri!

Nu mă-ntreba ,,de ce?’’ ,

Nici eu nu ştiu şi nu vreau a şti,

Cât timp sunt foc, voi arde mângâierea…

*

Ucide-mă cu nepăsarea ta!

Am să ajung să învăţ din greşeala străbunilor,

Nu voi  călca pe cioburi de suflet!

Departe de mine inocenţa de ieri

Pierdută în miezul minciunilor de azi.

Torturează-mi sentimentele!


245 Vizualizări.
Articol adăugat în 24 Decembrie 2016 ora 16:13 de către Admin.



Adaugă un comentariu

Comentariul tău nu va apărea doar după ce va fi acceptat de catre un administrator.


Nume

Email

Subiect

Comentariu