|
Propunem tema săptămânii: criza lecturii. În replică la o lipsa a cititului in viata elevilor şi la obligativitatea lecturilor şcolare, prof. Cristina Şaitiş propune să descoperiţi că lectura înseamnă plăcere, libertate şi o formă dezinhibată de trăire, imaginaţie şi exprimare prin cuvinte.
Lectura articolelor din revista voastră mi-a provocat o reală plăcere, dragi elevi. Subiectele abordate sunt, evident, cele pe care voi le consideraţi importante şi reprezentative. Dar pe mine, ca profesor, nu tematica mă fascinează, ci minunata călătorie prin mintea şi prin sufletul vostru pe care am facut-o, citindu-vă textele. Scrisul este o formă de meditaţie, de exprimare a conţinutului spiritual al unei fiinţe umane complexe. El este întotdeauna precedat de o îndelungată frământare mentală. Toţi ne punem, la un moment dat, întrebari, toţi suntem nemulţumiţi, câteodată, de noi înşine, dar mai ales de alţii. Dar puţini ne aşternem dilemele pe o hârtie şi extrem de puţini citim.
Vă apreciez mult efortul de a scrie, dar, fără cititori, el ar fi inutil. Am descoperit azi, prin lectură, ca scrieţi bine, că sunteţi inventivi, că reflectaţi la probleme importante (precum criza lecturii), că sunteţi conştienţi ca scrisul şi lectura "vă reprezintă". Citeam gândurile unei colege de-ale voastre, care îsi dorea, din partea profesorilor, un răspuns şi o motivaţie viabilă pentru lectură (mai ales pentru lectura impusă de programele şcolare).
Cred că lunga mea confesiune de până acum v-a sugerat un posibil răspuns: lectura este o cale de cunoaştere şi de formare spirituală. Orice carte citită este o experienţă de viaţă traită în mod direct de cititor, ale cărei consecinţe le suportă personajele. În lumea cărţilor poţi să trăieşti într-o zi cât alţii în ani de zile (ca eroii din basme ) şi poţi aduna modele şi antimodele mai ceva ca în realitate.
Stiu că pare greu (si, poate, preţios) tot ce am spus până acum, dar e vorba şi de puţină voinţă şi de antrenament regulat. Şi mai e ceva ... nu o luaţi ca un război între generatii! Şi noi am trecut prin asta... Lasaţi prejudecăţile la o parte, relaxaţi-vă, luaţi cartea în mâini, citiţi şi lăsaţi-vă imaginaţia condusă de cuvinte ... veţi simţi bucurie, tristeţe, linişte, suferinţă, revoltă, fericire ... libertate. Orice carte este viaţă, realitate, şi asta vă interesează mai mult decât orice, sunt convinsă.
Vă mulţumesc pentru lectură şi aştept să vă citesc din nou gândurile cât de curând.
prof. Cristina Şaitis
|