Avem oaspeţi de seamă în liceul nostru. Sunt profesorii noştri noi, mai proaspeţi, mai energici şi, prin urmare, mai asemănători cu noi. Urmează să se prezinte fiecare, în ordinea sosirii răspunsurilor la redacţia noastră. Are cuvântul d-na prof. Ioana Ciovarnache.

1. Faceţi o scurtă prezentare a personalităţii Dv. şi, implicit, a carierei dumneavoastră didactice.

Dintr-un punct de vedere, ar fi bine ca cele două (personalitatea şi cariera) să coincidă. Rămân însă şi multe perspective avantajoase pentru situaţia în care ele sunt diferite :D. Sunt profesoară de foarte puţin timp (2 luni) şi încă experimentez noul rol. Venind din afara sistemului - atât de facto, cât şi de jure - primul impuls este acela de a te lua la trântă. Iar metodele filosofiei nu sunt nici ele mai blânde; însă rezultatul poate fi sublim... Ceea ce consider important - dincolo de relaţia profesor-elevi sau elevi-materie - este însuşirea de către copii a abilităţilor de descoperire a noului, fie că vorbim de ficţiune (literară, cinematografică, picturală), de trăire sau de discuţie. Dacă elevii vor reuşi să se plimbe mai liberi în acest teren al cunoaşterii, scopul va fi atins. Cât despre câştigul profesorului, am văzut de curând o descriere care i se potriveşte: "to teach is to touch lives" - citatul este incomplet, dar surprinde, în această formă, acel ceva care rămâne după ce scoatem laturile instructivă şi educativă ale şcolii. Iată cum un spaţiu riguros şi improbabil precum şcoala devine, pentru profesor, un loc în care se produce miracolul contactului cu viaţa şi cu sufletul elevilor săi.

2. Cum vă caracterizaţi în câteva cuvinte?

Cerebrală şi empatică – sau: definiţia dialectică a echilibrului.

3. Ce v-a determinat să alegeţi această profesie?

Forma iniţială a filosofiei a fost verbală şi discursivă. O practică efectivă a ei m-a atras.

4. Constituie un impediment faptul că navetaţi, mai ales dacă sunteţi diriginte sau aţi dori să fiţi mai aproape de viaţa educativă din unitatea noastră şcolară?

Nu, atâta timp cât ceea ce fac îşi păstrează o doză minimă de utilitate. Astfel, am acces la trei lumi în câteva ore: a Clujului, a liceului şi a acelui ţinut bizar prin care trece microbuzul în fiecare dimineaţă. Atmosferic vorbind, Huedinul este un loc foarte pitoresc, unde soarele şi ceaţa îşi fac de cap.

În plus, cred ca împărtăşesc această experienţă cu mulţi dintre elevii mei.

5. Care este prima impresie pe care v-a provocat-o liceul nostru?

Primul lucru pe care l-am observat a fost aşezarea sa centrală şi pe o poziţie de uşoară autoritate în dispunerea spaţială a oraşului. Cred că acest lucru se confirmă şi la nivel simbolic.

6. Ce metode preferaţi la orele dumneavoastră, pentru a vă impune în faţa claselor?

Orice metodă este bună atâta timp cât reuşeşte să stabilească o comunicare între elev şi idee. Înţelegerea este primul pas către pasiune. Ideal ar fi ca o oră să presupună o lectură, iar o lectură un catharsis. Când asta nu se realizează în lucrurile mari, mă bucur şi de mărunţişurile de cunoaştere care trec între profesor şi elevi.

7.  După opinia dumneavoastră, cum ar trebui să fie elevul ideal?

Nu cred că trebuie să ridicăm o ştachetă – aşa că pentru mine elevul ideal sau elevul minimal înseamnă cam acelaşi lucru: elevul care lasă un spaţiu liber pentru desfăşurarea revelaţiei. Disponibilitatea în planul cunoaşterii corespunde tinereţii din plan sufletesc. Este, de altfel, o vârstă a entuziasmului.

8. Faceţi o comparaţie între elevii din liceul nostru şi elevii de la alte şcoli unde aţi mai predat (dacă aţi mai predat) sau alţi elevi, în general.

Elevii de la liceul nostru nu seamănă cu cei pe care mi-i aminteam eu din liceul meu. O să-i critic puţin acum :D – Cred că s-a produs o substituire oarecum neproductivă: cei de astăzi sunt extrem de conştienţi de drepturile lor în dauna unei relaxări ce le-ar permite să se bucure de acele drepturi sau de întreaga viaţă de licean. Fiecare lucru îşi are teritoriul lui legitim pe care îl poate ocupa. Drepturile ţin de forma unei probleme, sunt deci marginale, iar nu de fondul acesteia.

9. Ne-aţi putea da câteva asemănări şi deosebiri dintre adolescentul de azi şi adolescentul care aţi fost dumneavoastră cândva?

Hm, unele asemănări sunt evidente şi valabile, cred, în general: accesul la tehnologie, la telefoane mobile, la internet – care se transformă uşor în dependenţă. Şi care, încet, încet a creat o nouă lume artificală pentru noi toţi. Altele ţin poate de condiţii sociale: foarte mulţi dintre adolescenţi (şi subliniez - adolescenţi) par să aibă multă, uneori prea multă experienţă a vieţii. Uneori acest lucru este trist, dar probabil că le va fi folositor.

10. Un mesaj final pentru elevii liceului nostru.

„La vida es sueño” – viaţa e vis, are întotdeauna mai multă şi mai puţină valoare decât îi acordăm. Le doresc elevilor să nu uite niciodată să viseze.