D-ra prof. Diana Maria Coş - invitată specială „Pauza Mare”


Avem oaspeţi de seamă în liceul nostru. Sunt profesorii noştri noi, mai proaspeţi, mai energici şi, prin urmare, mai asemănători cu noi. Urmează să se prezinte fiecare, în ordinea sosirii răspunsurilor la redacţia noastră. Are cuvântul d-ra prof. Diana Maria Coş.

1) Faceţi o scurtă prezentare a personalităţii Dv şi, implicit, a carierei dumneavoastră didactice.

 

            Sunt o fire foarte deschisă, îmi plac foarte mult provocările şi poate acesta este şi motivul principal pentru care am acceptat să vin ca profesoară la acest liceu, şi mai mult şi curiozitatea m-a împins să fac acest lucru. De ce curiozitatea? În primul rând deoarece sunt una dintre fostele eleve ale acestui liceu, care era curioasă să vadă ce se întâmplă în pauze în Sala Profesorală, locul interzis elevilor, cum e să pui mâna pe catalogul fermecat, să pui absenţe, să dai note, să dai teste, teze şi multe altele. Pe lângă faptul că sunt o persoană deschisă şi curioasă, sunt o persoană care iubeşte foarte mult copiii, căreia îi place să fie în mijlocul elevilor, să îi ajute, să îi sfătuiască, mai ales că diferenţa de vârstă dintre noi nu este foarte mare şi multe idei de ale mele se regăsesc printre ideile elevilor.

 

2) Cum vă caracterizaţi în câteva cuvinte?

 

            O scurtă caracterizare: sunt o fire sociabilă, critică, sensibilă şi cu simţul umorului foarte dezvoltat.... chiar dacă uneori nu se prea vede...:D. Nu degeaba am făcut parte din trupa de teatru a liceului nostru!

 

3) Ce v-a determinat să alegeţi această profesie?

 

            Despre ce m-a determinat să aleg această profesie sunt foarte multe de spus. Dragostea de şcoală mi-a insuflat-o şi mama mea care este învăţătoare în acest oraş. De mică îmi doream acest lucru, deşi uneori după ce o vedeam pe mama mea cât are de lucru pentru şcoală, cât vine de obosită după orele curs, renunţam foarte uşor. În ultimul timp văzând ce mult se schimbă tinerii din şcoli, cât sunt de indiferenţi, dorinţa mea de a preda creştea pe zi ce trece.

 

4) Care este prima impresie care v-a provocat-o liceul nostru?

 

            Revenind în liceu după aproape cinci ani, am observat o mare schimbare, atât în exterior, cât şi în interior.

            La ce mă refer când spun exterior? La regulile mai stricte privind serviciul la poartă, la noile termopane, la jaluzele, la instalarea camerelor video, la demolarea "templului" şi ridicarea unei noi clădiri, un chioşc nou cu mai multe produse pentru elevi.

            În schimb, când mă refer la interior, nu mă gandesc la faptul că au fost făcute o serie de modificări şi modernizări, ci la mă refer la elevi.

            Faţă de generaţia mea, elevii sunt mult mai rebeli. Pe vremea mea..... vorba care nu credeam că am să o folosesc vreodată, elevii nu erau în primul rând atât de "fiţoşi". Toţi eram egali, elevi simpli care nu neapărat că nu făceau boacăne sau că nu fugeau de la ore, dar aveau acel "un pic" de bun simţ faţă de cei care îi îndrumau, adică faţă de profesori.

            Mai nou, după cinci ani, am observat multă obrăznicie, foarte puţin respect, foarte puţin interes pentru tot ceea ce înseamnă şcoală şi cultură generală. Puţini mai sunt cei care într-adevăr îşi dau interesul şi respectă cadrele didactice. Lucrul asta mă întristează.... Nimeni nu mai este interesat să citească o carte, biblioteca este plină, dar nu văd niciodată pe nimeni să stea să aştepte după vreo carte, din moment ce a apărut internetul şi putem lua comentariul de pe net, ce rost mai are biblioteca?... Nimeni nu se mai înghesuie să participe la cenacluri literare, la concursuri, să meargă la teatru sau să se uite la un documentar, mai bine stau toată ziua pierduţi pe "mess" sau "hi5". Iar dacă nu, joacă un "CS" în reţea. E mai simplu nu???? In fine, îmi pare rău că nu văd nici un elev interesat să facă ceva diferit pe lângă şcoală, cum ar fi dansuri sau un sport de performanţă sau teatru. Dragii mei, avem o trupă de teatru a liceului care este minunată. Este condusă de două persoane extraordinare, care pentru mine au fost şi vor fi foarte importante şi nu există cuvinte pentru a le mulţumi pentru clipele frumoase care le-am petrecut cu trupa de teatru, peste tot în lume unde am fost.. Mii de mulţumiri domnului Jurcan şi domnului Rus!!! Dar mă întristez să văd că azi elevii nu se mai înghesuie nici la teatru, trupa nu mai este aşa numeroasa cum era mai demult. Păcat... Mare păcat!!!

 

5) Ce metode preferaţi la orele dumneavoastră, pentru a vă impune în faţă clasei?

 

            Nu am o metodă specifică de a mă impune la ore. Încerc să mă modelez după fiecare clasă, după fiecare elev. Tot ceea ce îmi doresc din partea elevilor este măcar puţin respect şi atunci îşi vor da seama că pot fi, nu numai profesoara lor, ci şi prietena lor.

 

6) După opinia dumneavoastră, cum ar trebui să fie elevul ideal?

 

            Elevul ideal? Din punctul meu de vedere elevul ideal ar fi o persoană respectuoasă, care s-ar dedica cu mult drag activităţilor şcolare, o persoană deschisă şi mult mai curioasă să descopere lumea... lumea reală.

 

7) Faceţi o comparaţie între elevii din liceul nostru şi elevii de la alte şcoli unde aţi predat sau alţi elevi în general.

 

            O comparaţie între elevii liceului nostru şi elevii altor şcoli nu prea aş putea să fac, deoarece sunt debutantă în învăţământ şi sunt bucuroasă că am putut să îmi încep cariera ca şi profesor în fostul meu liceu.

 

8) Un mesaj final pentru elevii liceului nostru.

 

            Un mesaj final pentru scumpii mei elevi... Chiar dacă am fost critică în acest articol îmi cer scuze, nu am vrut să supăr pe nimeni, să ştiţi că eu ţin foarte mult la ei, îi iubesc foarte mult, îi respect, le doresc tot binele din lume şi sper să nu mă privească niciodată cu reţinere vreau să mă privească ca pe o prietenă, o prietenă chiar foarte bună.

            Vă pup şi vă urez succes în drumul pe care îl urmaţi. Sper că nu v-am dezamăgit şi n-am să vă dezamăgesc niciodată.


509 Vizualizări.
Articol adăugat în 08 Decembrie 2009 ora 18:29 de către Admin.


Postat de alexandra în data de 08 Decembrie 2009 ora 19:59

:D:D:D:D:D
sunteti o profesoara foarte draguta cred ca cea mai draguta profesoara din liceu...........va pup si va urez toate cele bune..........sa mai fiti profesoara noastra:*:*

Postat de Rebeka în data de 09 Decembrie 2009 ora 18:37

Vecinutza mea :*
Mama ta dupa cum bine stii mi-a fost invatatoare...;;)
Ai avut mare dreptate in legatura cu tot ce ai zis...asta e realitatea...trebuie sa o acceptam...Ne pare rau cand vedem ceea ce se intampla azi... Ma gandesc k oare cum a fost prima oara cand ai intrat in cancelarie >:) crek asa sentiment ai avut :"> :*:*:* sper sa mai ramai prin liceul nostru...Macar pana terminam noi...si...era fain dak ne erai si profesoara... :* >:D<

Postat de ioana maria în data de 10 Decembrie 2009 ora 21:19

:D
un articol interesant de la o profesoara interesanta....speram sa ne fiti profesoara de geografie pe bune in viitor...toate cele bune:-*

Postat de Rocky în data de 12 Decembrie 2009 ora 16:36

....
cea mai adevarata profesoara....jos palaria !!!

Postat de ACEI în data de 22 Februarie 2010 ora 10:37

clasa IX
domnisoara profesoara sa ne dati 3 de 10 pana nu vine profa noastra cand o sa ne dea numai teza....:))):D:D:D

Postat de Ioana Pleș în data de

FLY PROJECT
Musica


Adaugă un comentariu

Comentariul tău nu va apărea doar după ce va fi acceptat de catre un administrator.


Nume

Email

Subiect

Comentariu

Hardwell-Spaceman



Unde dorești să fie ținută Ziua Absolventului?

50.00%

50.00%

0%


4 Voturi totale






 Coord. Prof. Dinu Balan
Platforma Huedin
 Web Editor Tise Emanuel
interhit
Realizat de Interhit