Deschizând portiţa, am văzut Paradisul. Iar El... mă aştepta.

     Îmi continui drumul spre nicăieri, înconjurată de umbrele plictisite ale trecutului.

     "Te doare?" mă întrebase cea mai apropiată umbră, pe nume Trădarea. Hmmm... încep să-mi pun semne de întrebare. A fost doar o ploaie trecătoare de vară, sau un vânt ce mă însoţeşte mereu?

     Privind soarele pletoric printre crengile copacilor ce îmbrăţişează văzduhul, am găsit răspunsul la întrebarea Trădării. Soarele a apus. Încet se lasă ceaţa peste singurătate. E linişte. Luna îşi face loc printre stele, aşezându-se falnică pe tron.

     Dansând cu noaptea, parcă totul îmi aparţine. Umbrele m-au părăsit, cu excepţia Conştiintei, Curajului şi Sincerităţii. În sfârşit am parte de liniştea după care tânjeam atât. Ascult cântecul nopţii, care mă conduce spre o portiţă. "Deschide-o", îmi şopteşte Curajul, însă Conştiinţa mă întrerupe prompt "Stai! Deschide-o, însă înainte de toate, răspunde-ţi la câteva întrebări esenţiale. Dincolo de această portiţă te aşteaptă Viitorul, cu braţele deschise. Eşti pregătită să înfrunţi ispitele? Pentru că altfel, vei rătăci pe acelaşi drum, numai că atunci, eu nu te voi mai putea însoţi. Te simţi destul de responsabilă pentru a-ţi continua călătoria? Altfel, nu deschide uşa!"

     Cu o voce oarecum tristă, am întrebat Sinceritatea "Ce crezi, m-a uitat, nu?" Iar ea, cu zâmbetul ei atât de dulce, mi-a răspuns "Hai, grăbeşte-te! El te aşteaptă. Însă nu uita tot ce te-am învăţat, să nu cumva să-ţi repeţi greşelile, asta e singura condiţie. Acum pleacă, fii fericită. Şi nu ne uita."

     Deschizând portiţa, am văzut Paradisul. Iar El... mă aştepta.

Sanda Şerban ( XI D)