Dansul - emoţie, provocare, plăcere


Consider că dansul este o provocare şi în acelaşi timp emoţie şi plăcere.

Cred cu tărie că majoritatea adolescenţilor se întreabă adesea când sunt la un majorat sau la diferite ocazii de acest gen, cum de persoana X sau Y dansează atât de bine.

Ei bine...Vreau să spun că dansul pentru unii adolescenţi înseamnă, poate, cea mai mare reuşită din viaţa lor, deoarece ei afirmă şi simt că sunt făcuţi pentru dans. Pentru alţii, din câte am observat dansul este un lucru căruia i-au acordat mai puţina atenţie, punând accent pe alte activităţi. Pentru mine dansul este un nou hobby. Consider că dansul este o provocare şi în acelaşi timp emoţie şi plăcere.

          Şi de ce spun asta? ... Pentru că de ceva timp am luat câteva ore de dans. Nu pot să spun că dacă am participat la câteva ore de dans sunt expertă, dar pot să afirm cu convingere că am invăţat 6 stiluri de dans mai precis paşii de bază pentru fiecare dans în parte. Mi-am dat seama cât de mult pot schimba acei paşi de bază, când sunt de exemplu la o nuntă sau la evenimente de acest gen. Este o „mică mare” diferenţă. Îmi imaginez că sunt foarte mulţi adolescenţi dornici să înveţe şi chiar le sugerez acest lucru, deoarece dansul înseamnă mişcare, iar mişcarea înseamnă energie şi energia la rândul ei înseamnă viaţă. Acest lucru nu strică şi nu va strica niciodată. Cu câteva ore de dans pot deveni dansatori buni. Alţii pot, sau pot deveni dansatori profesionişti.

          Sunt de părere că dansul chiar nu are vârste! ... poate doar obligaţii şi condiţie fizică. Dacă într-adevăr vrem să învăţăm să dansăm nu trebuie să lăsăm timpul să treacă, pentru că vom ajunge la o vârstă în care vom fi prea ocupaţi să mai avem timp şi pentru dans. Şi poate vom spune... „A trecut timpul şi nu mi-am rezervat puţin timp pentru câteva ore de dans!”

           Sper să pot practica în continuare această pasiune deoarece de mică mi-au plăcut dansurile. Din cauză că acum 6 ani stăteam în altă comună nu am avut această posibilitate pentru că am stat departe de oraş. Mi-ar plăcea, dacă sunt posibilităţi să ajung, să ştiu să dansez foarte bine. Vreau să spun că dansul la o fată este diferit de cel al băiatului deoarece nu poate să nu lase o impresie pe măsură, el poate fi „un punct în plus” (chiar în cucerirea partenerului). Prin practicarea dansurilor chiar şi poziţia corpului se va schimba, iar cine este pasionat foarte tare de dans îşi va exprima toate sentimentele, emoţiile şi trăirile arătând cât este de bun.

           Deoarece vremurile s-au schimbat aşa de mult şi felul dansurilor s-au adaptat la vremurile schimbate. Am scris acest articol, cum am mai spus deja, nu pentru că am ajuns expertă, ci pentru că îmi place ceea ce fac şi prin cele spuse mai sus sper că am reuşit să vă stârnesc puţin interesul.

Alexandra Câmpean (XI-D)


193 Vizualizări.
Articol adăugat în 28 Decembrie 2011 ora 19:49 de către Admin.



Adaugă un comentariu

Comentariul tău nu va apărea doar după ce va fi acceptat de catre un administrator.


Nume

Email

Subiect

Comentariu

Hardwell-Spaceman



Ce-ti doresti de la anul 2012?

11.45%

7.63%

22.14%

16.79%

41.98%


131 Voturi totale






 Coord. Prof. Dinu Balan
Platforma Huedin
 Web Editor Tise Emanuel
interhit
Realizat de Interhit