"Nu vreau să par o partizană a elevilor şi nici un duşman al sistemului, vreau pur şi simplu să atrag atenţia asupra unor aspecte care par a fi prea mult îmbracate în haine frumoase în loc să fie dezbătute pe faţă".

O să apelez la onestitate și o să recunosc că am scris acest articol în urma faptului că am acceptat conștient să fiu victima unui şantaj, şi anume o medie de 10. Prin urmare tot ceea ce afirm îmi asum.

        Dar tocmai acest fapt mă face să fiu şi mai revoltată şi să îmi pun o serie de întrebări ... Sunt „victima” d-lui profesor Dinu Bălan care, cică ar avea de câştigat de pe urma muncii noastre pe acest site, sau suntem cu toţii elevi, profesori, victime ale unui sistem bolnav care se pare că se afla în plin proces de descensiune?

        Am avut norocul sau nenorocul, nici nu mai ştiu azi ce să cred,  să fiu eleva acestui liceu de 8 ani de zile. Ei bine, în aceşti 8 ani am putut să simt cam tot ce se întamplă cu învăţământul atât la nivel naţional, cât şi la nivelul liceului nostru. Am făcut parte din prima generaţie a tezelor unice...generaţie care consider că de fapt a fost "cobaiul" miniştrilor de învăţământ ce au îndeplinit această funcţie în toţi aceşti ani.

       Cred că nu mai are nici un rost să pomenesc de preamediatizata problemă a sistemului de susţinere şi examinare a examenului de bacalaureat, care a suferit în ultimii ani prea multe schimbări ca să le mai pot reţine numărul, urmări ale acestora fiind, inevitabilă,   promovabilitatea foarte scăzută la BAC în anul 2011. Iar azi se vede rezultatul acestor acţiuni: un război interminabil între guvernanţi şi bugetari, un război mult mai grav între profesori şi elevi. Cel mai mult având de suferit, din punctul meu de vedere,  cei din urmă. Nu vreau să par o partizană a elevilor şi nici un duşman al sistemului, vreau pur şi simplu să atrag atenţia asupra unor aspecte care par a fi prea mult îmbracate în haine frumoase în loc să fie dezbătute pe faţă.

       Revenind la ideea iniţială, spuneam că am fost şantajată să scriu acest articol. Dar a cui e vina că eu, ca elev nu mai sunt motivată să muncesc, să am un punct de vedere, să am aspiraţii, iar profesorul, dorind să-şi facă meseria ajunge să recurgă la asemenea mijloace care nu-i fac cinste nici lui, nici mie ca elev , pentru a trezi în mine măcar un licăr de voinţa?

       Părerea mea? E vina ambelor parţi, iar rezolvarea acestor probleme o vom găsi numai în momentul în care vom înţelege că nu relaţia duşmănoasă elev-profesor este atitudinea corectă, ci ceea ce se cheamă ECHIPĂ. Suntem lipsiţi cu toţii de motivaţie, elevilor nu le văd rostul şcolii, a unei facultăţi sau a celor șapte ani de acasă într-o lume în care banul face legea, caracterul contând prea puţin sau chiar deloc, iar profesorii sunt trataţi mult prea josnic ca să-şi mai facă meseria din plăcere, de unde şi explicaţia că mulţi dintre ei s-au schimbat radical în ultimii doi ani. Toţi avem de suferit, dar în momentul în care ne complacem şi refuzăm să luăm atitudine, nu va veni nimeni să ne „împace”.

      Fiecare dintre noi putem lua atitudine. Nu prin proteste, nu prin revoluţii cu manifeste, ci prin bun simţ, respect şi educaţie. A lua atitudine în această situaţie a întregului sistem de învăţământ din România, şi nu numai a lui, înseamnă a acţiona responsabil sau a discuta. Sunt sigura că dacă fiecare dintre noi, atât elevi, cât şi profesori ar fi dispuși să nu îl vadă pe celălalt ca un inamic, ci ca un prieten, lucrurile s-ar schimba în bine. Nu vor avea profesorii salariile mai mari, nu va veni la guvernare vreun ministru minune,  nu vor fi elevii genii neîntrecute, dar fiecare „tabără” va avea parte de satisfacţiile minime de care are nevoie în poziţia sa pentru a continua să lupte: profesorii vor fi respectaţi şi li se va recunoaşte adevarata poziţie în societate (pe care, apropo, o formăm şi noi tinerii), precum şi valoarea umană şi profesională iar elevilor li se vor aprecia adevaratele calităţi potenţiale şi caractere proprii, care nu pot fi înscrise pe o diplomă cumpărata cu banii parinţilor.

      Asadar... Hai să ne intorcem puţin la adevaratul nostru caracter! La cel uman, şi să-l lăsăm puţin pe cel instinctiv, animalic  deoparte şi să fim mai buni, că tot e perioada aceasta a Sărbătorilor. Să fim mai buni prin bun simţ, prin respect acordat celorlalţi, prin aprecierea valorilor care ne definesc, aşa cum am fost educaţi acasă, aşa cum ne-a format şcoala.

         Cred în puterea noastră, atât a cadrelor didactice, cât şi a elevilor de a schimba ceva în bine! Cred cu tărie că dacă de mâine vom lăsa o încruntare de supărare pe profu’ de mate/ pe Popescu din 12 G în oglindă şi vom discuta sinceri ceea ce ne deranjează pe ceilalţi, copiii mei vor avea parte de un sistem de învăţământ care să le facă cinste, aici şi acasă. Aici în România, aici în Huedin.

                                                      Alexandra Toderici (XII-E)