|
În urmă cu câţiva ani, când această reţea nu era atât de cunoscută şi atât de “la modă”, tinerii preferau să iasă la un suc, la o plimbare cu prietenii, o ascunsa în faţa blocului…
Cu toţii am auzit de marea reţea de socializare numită Facebook şi cu siguranţă majoritatea dintre noi deja avem cont sau chiar pagină pe această reţea. Cu ajutorul Facebook-ului avem acces mult mai rapid la informaţii şi noutăţi din viaţa prietenilor, cunoştinţelor, chiar vedetelor, putem comunica mult mai uşor cu prietenii, putem “întâlni” persoane pe care, altfel, nu ne-ar fi tocmai la îndemână să le întâlnim.
Însă, ne-am gândit, oare, în ce măsură ne poate afecta comunicarea de tip online? Faptul că nu ne mai aflăm faţă în faţă, că se pierde astfel contactul vizual, iar limbajul corporal nu mai poate fi perceput? Putem crede că toate acestea pot fi benefice unei comunicări autentice?
Cu siguranţă NU! Toate acestea ne pun într-o postură de anonimitate. Desigur, aceasta poate fi uneori comodă, mai ales când timiditatea ne face să avem anumite reţineri în a purta o conversaţie directă şi deschisă cu cineva, despre ceea ce simţim şi gândim.
În ce moment poate Facebook-ul să devină cu adevărat nociv? Ei bine, atunci când dă dependenţă! Când primul lucru pe care îl facem când ne ridicăm din pat este să intrăm rapid pe Facebook şi să vedem ce noutăţi mai sunt, când venim acasă de la şcoală, şi în loc să ne punem puţin să ne odihnim, să mâncăm sau chiar să ne facem temele, noi intrăm iarăși pe Facebook. Mereu suntem atraşi de câte-o aplicaţie sau ştire nouă…
În urmă cu câţiva ani, când această reţea nu era atât de cunoscută şi atât de “la modă”, tinerii preferau să iasă la un suc, la o plimbare cu prietenii, o ascunsa în faţa blocului… Dar nu! Acum este muuult mai interesant să stăm pe Facebook. Să ne schimbăm starea în fiecare zi, cum găsim ceva ce ne place, rapid postăm şi pe Facebook, doar trebuie să ştie cu toţii că ţie îţi place melodia cutare sau ştirea cutare. Desigur, dacă azi ninge în toată ţara, în câteva minute Facebook-ul va fi “umplut” de statusuri gen “ninge” sau “în sfârşit, ninge”… În loc să ieşim afară, să ne bucurăm de toţi fulgii de nea, să ne facem poze, mai bine postăm pe bine-cunoscutul site! Doar e mai rapid… La fel de uşor, pe Facebook, îţi poate fi furată identitatea, ca mai apoi să fie transformată într-un “joc de amuzament” pentru alţii.
Suntem conştienţi cu toţii că această reţea este destul de nocivă, daaar nu renunţăm la ea! ( Şi acum dacă tot ai citit, te rog dă un share pe FB să citească şi restul! :)) )
Diana Ienec (XI-D)
(Foto de pe: http://www.telegraph.co.uk/technology/facebook/8338564/Facebook-adds-civil-unions-to-its-relationship-status-options.html ) |