|
Într-o sâmbătă după-amiază, urc treptele ce duc spre atelierul pictorului Paul Bătăiosu, pentru a afla mai multe informatii despre pictura religioasă (bizantină), activitate creativă pe care el o desfăşoară. În momentul în care am pătruns în incinta atelierului, simt un puternic miros de culori şi terepentine învaluite în muzica lui Chopin, fapt care te determină să ai un deosebit respect pentru atmosfera întâlnită. Cu scuzele de rigoare îi spun ce intenţii am, la care el îşi dă acordul. Datorită fericitei „întâmplări”, intervievatul fiind tatăl meu, mă simt obligată să mă adresez cu apelativul familiar pentru a evita falsitatea.
- Pentru început, te rog să-mi spui de câţi ani pictezi?
P. B. Am început să cochetez cu pictura de la 17 ani.
- De la această vârstă ai avut vreodată intenţia să urmezi altă cale profesională decât pictura?
P. B. Nu. Am continuat fără întrerupere până în prezent.
- Este ştiut faptul că talentul nativ al artistului creativ este susţinut şi de studii. Ce studii ai urmat?
P. B. Şcoala populară de artă secţia pictură, Şcoala de pictură bizantină din cadrul Patrihariei Române, Universitatea de arte plastice, secţia monumentală.
- Pe lângă profesia de pictură mai ai si alte hobby-uri?
P. B. Psihologia pe care am absolvit-o în cadrul Universităţii Babeş Bolyai şi filozofia pe care o studiez de 30 de ani ca autodidact, urmând ca în toamna anului viitor 2010 să urmez cursurile de masterat în filozofie la aceeaşi universitate.
- Până în prezent câte biserici ai pictat?
P. B. 19 biserici în tehnica aseco şi în tehnica fresco.
- Care este diferenţa dintre ele?
P. B. Tehnica aseco se execută pe suport de glet uscat, iar tehnica fresco se execută pe suport umed format din pastă de var şi câlţi.
- În încheiere, te rog să-mi explici prin ce se diferenţiază stilul bizantin de cel realist?
P. B. După cum e bine ştiut, stilul realist reprezintă realitatea înconjurătoare, aşa cum este căutând să o etalezi cu o mare fidelitate, în special, figura umană, iar stilul bizantin se ocupă cu precădere de figura umană, cu o reprezentare stilizată a fizionomiei şi a veşmântaţiei, stilizare ce trebuie să insufle privitorului pioşenie şi sfinţenie, emblematică stilului bizantin în ortodoxie.
Interviu realizat de Antonia Bătăiosu (XII E)
|