Insomnia


Ca să înţelegem mai bine cauzele şi efectele insomniei, este necesar să înţelegem procesul somnului

"Dimineţi negre după nopţi albe"

 

Somnul ocupă mai mult timp în fiecare zi, decât orice altă activitate pe care omul o desfăşoară pe parcursul a 24 de ore. A dormi este esenţial, deoarece corpul nostru are nevoie de o "reîncărcare a bateriilor". Ca să înţelegem mai bine cauzele şi efectele insomniei, este necesar să înţelegem procesul somnului. În timpul somnului, ţesuturile se regenerează, iar organismul nostru, într-un fel, întinereşte. Dacă toate aceste procese de regenerare sunt incomplete, mintea şi corpul se vor simţi foarte obosite.

 

INSOMNIE=STRES

 

Cei care suferă de insomnie se plâng că nu îşi pot închide ochii sau că nu îşi pot relaxa mintea mai mult de câteva minute. Aceştia se trezesc de mai multe ori în timpul nopţii, fiindu-le imposibil să adoarmă din nou.

Cauzele insomniei pot fi nenumărate. Una dintre ele, cea mai frecvent întâlnită, este stresul. Acest duşman care ne ţine mintea ocupată cu probleme legate de şcoală, serviciu, sănătate, familie, ne mănâncă timpul din ce în ce mai des şi iată că aduce, pe lângă asta şi alte lucruri extrem de neplăcute. Cafeaua, alcoolul, energizantele, ciocolata şi multe medicamente, băuturi sau alimente ce conţin cofeină, afecteză ciclul unui somn normal.

 

INSOMNIACI FAIMOŞI

 

Marilyn Monroe lua frecvent somnifere pentru a avea un somn liniştit. Spre sfârşitul vieţii, a ajuns să ia aproape 20 de comprimate pe zi, dar acest lucru nu i-a fost de prea mare folos cauzându-i chiar moartea.

 

Winston Churchill avea două paturi, iar când nu putea adormi într-unul din ele, îl încerca pe celălalt.

 

Amy Lowell, poeta de origine americană, obişnuia să închirieze cinci camere la hotel: una pentru a dormi în ea, iar celelalte deasupra, de dedesubt şi cele două alăturate, pentru a se asigura că sunt goale şi că nu va face nimeni gălăgie.

 

SOLUŢII "CELEBRE"

 

Napoleon Bonaparte se obişnuise să doarmă câte patru ore pe noapte, "micul împărat"suferind foarte des de insomnie.

 

Margaret Thatcher încă mai reuşeşte să doarmă acelaşi interval de ore, câteodată chiar mai puţin. Unii speculează că maxima sa, "somnul este pentru leneşi" este, de fapt o acoperire pentru faptul că ar fi insomniacă, lucru considerat o slăbiciune la un lider.

 

Leonardo da Vinci dormea câte 15 minute la fiecare patru ore.Se ştie însă ce minte strălucită era Da Vinci, şi numai el putea reuşi acest lucru.

Aşa că... nu încercaţi acasă!

 

Neag Violeta-Delia XI-E


310 Vizualizări.
Articol adăugat în 19 Noiembrie 2009 ora 13:02 de către Admin.


Postat de alexandra în data de 09 Decembrie 2009 ora 12:31

insomnia
BRAVO Vio,ai scrie un articol bun si frumos, merita sa iei doi de 10>*>*>*

Postat de vio în data de 13 Ianuarie 2010 ora 18:19

:))
mersi pentru comentariu,ma bucur ca ti-a placut....


Adaugă un comentariu

Comentariul tău nu va apărea doar după ce va fi acceptat de catre un administrator.


Nume

Email

Subiect

Comentariu

Hardwell-Spaceman



Unde dorești să fie ținută Ziua Absolventului?

50.00%

50.00%

0%


4 Voturi totale






 Coord. Prof. Dinu Balan
Platforma Huedin
 Web Editor Tise Emanuel
interhit
Realizat de Interhit