Pasiunea mea


Cea mai puternică pasiune a mea este decorarea spațiilor verzi, a grădinilor.

Cea mai puternică pasiune a mea este decorarea spațiilor verzi, a grădinilor.                                             

Pentru mine această pasiune reprezintă fericirea mea, momentele pe care eu le numesc cele mai importante și spun asta deoarece, atunci dau frâu liber imaginației și fac ceea ce-mi doresc după bunul meu plac.

Grădinăritul are un loc bine plasat în sufletul meu și până la urmă este o pasiune la care nu aș renunța niciodată, deoarece sunt o mare iubitoare de plante. Ador să decorez grădini, iar la mine în sat chiar am fost chemată de către unele familii să le dau câteva sfaturi de ornamente exterioare mai interesante.

 Iubesc florile din tot sufletul! Recunosc că mi-am pus în plan să mă abonez la o cunoscută revistă cu flori de tot felul, care cuprinde: bulbi și plante pentru balcon, cormi și tuberculi, plante de interior, pomi și arbuști fructiferi, arbuști ornamentali și garduri vii, plante-covor, plante cățărătoare, clematite și trandafiri de toate felurile. Toate acestea fac parte din renumitele reviste Bakker, reviste care cuprind informații despre toate felurile de plante pe care tocmai le-am enumerat mai sus și sunt disponibile sub forma unor mari varietăți la prețuri accesibile. Toate aceste informații sunt date de specialiști în grădinărit de peste 65 de ani, care distribuie și în România din Olanda marea lor varietate de “frumuseți”. Bakker nu este un simplu comerciant de produse de grădinărit, ci dorește să devină parte din viața fiecăruia dintre noi, oferindu-ne pe tot parcursul anului sfaturi despre plante, plantare și îngrijire. Recunosc că pe mine m-a cucerit, și sunt mandră de asta.                                                             

Consider că iubind plantele și arătându-le toată dragostea mea prin atenția enormă pe care le-o acord, viața mea se schimbă în bine. Spun asta deoarece am învățat să mă bucur de lucrurile simple, să iubesc natura în toată splendoarea ei, să acord o atenție cuvenită plantelor care sunt plăpânde, gingașe și neajutorate, pentru că de cele mai multe ori oamenii le ignoră, nu le acordă atenția cuvenită, nedându-și seama că, de fapt și ele înseamnă ceva: redau culoare vieții noastre, simplitate, și naturalețe.

Pot să spun că pe parcursul anilor până în prezent mi-am adunat o mulțime de feluri de plante, de cameră și de grădină. Până în prezent am la vreo 100 de feluri de flori de cameră și o mulțime de varietăți de grădină.

Datorită faptului că am ajuns să îndrăgesc atât de mult florile, este posibil ca în viitor să încep o afacere și chiar mi-am propus ca dupa terminarea liceului să mă înscriu la o facultate de horticultură, dorind să devin designer de decorațiuni exterioare și sper ca îmbinând utilul cu plăcutul să ajung să am și o sursă bună de venit de pe roadele muncii mele.

 Aceasta este pasiunea mea, care îmi umple timpul liber, mă relaxează, îmi dă frâu liber imaginației, îmi umple zilele de culoare chiar dacă uneori vremea nu este favorabilă, mă inspiră, mă face mai sensibilă, mă învață să acord atenție simplității, îmi stârnește curiozitatea, mă apropie de natură și de splendoarea ei și până la urmă mă transformă într-o ființă simplă și naturală. Sunt mândră de mine pentru acest fapt și mă bucur că naturalețea mă reprezintă, deoarece în vremurile de acum simplitatea este cel mai dificil lucru de atins. Eu, sinceră să fiu, consider că l-am atins.

 

                                                   Tripon Mădălina Alina, clasa XI E

 


130 Vizualizări.
Articol adăugat în 10 Ianuarie 2012 ora 18:32 de către Admin.



Adaugă un comentariu

Comentariul tău nu va apărea doar după ce va fi acceptat de catre un administrator.


Nume

Email

Subiect

Comentariu

Hardwell-Spaceman



Ce-ti doresti de la anul 2012?

11.45%

7.63%

22.14%

16.79%

41.98%


131 Voturi totale






 Coord. Prof. Dinu Balan
Platforma Huedin
 Web Editor Tise Emanuel
interhit
Realizat de Interhit