Pescuitul - hobby-ul meu


De mic copil, am avut o slăbiciune pentru natură, o atracţie ciudată pentru tot ce înseamnă ieşiri in aer liber, plimbări şi, mai ales, pentru locurile în care nu lipseşte apa: o luncă traversată de un firicel de apă, un râu sau chiar un lac. Toate acestea îmi stârnesc un interes deosebit.



De mic copil, am avut o slăbiciune pentru natură, o atracţie ciudată pentru tot ce înseamnă ieşiri in  aer liber, plimbări şi, mai ales, pentru locurile în care nu lipseşte apa: o luncă traversată de un firicel de apă, un râu sau chiar un lac. Toate acestea îmi stârnesc un interes deosebit. Dacă în jurul meu se găsesc aceste lucruri, aparent banale pentru unii, mă declar cel mai fericit om din lume. În preajma apei, eu mă simt foarte bine. Pescuitul este modul în care mă relaxez şi  îmi petrec cel mai mult timp liber, mai ales în perioada vacanţelor, împreună cu câţiva prieteni, şi ei fani ai acestui gen de activitate. Am ales acest mod de a-mi petrece timpul liber, deoarece iubesc natura şi astfel mă apropiu cât mai mult de ea. Am ocazia să cunosc locuri noi, zone deosebit de frumoase şi pitoreşti ale ţării noastre, locuri, care, dacă nu mi-ar plăcea să pescuiesc, nu le-aş remarca niciodată.

Vreau să vă dezvălui frumuseţea acestui sport, ştiind totuşi cât de divers este el şi în cât de multe moduri se poate practica. Însă vă avertizez că este nociv pentru cei ce-l practică, pentru că, o dată început, dacă îti place, nu te mai poţi dezlipi de el toată viaţa.

Am ales un stil de pescuit mai pretenţios pentru începători, dar foarte uşor de învăţat pentru că se poate practica în zona noastră şi mai exact pe râurile care se varsă în lacul din apropierea Huedinului, Belişul, dar şi pe alţi afluenţi ai Crişului.

Pescuitul la muscă sau flyfishing-ul, cum este numit de occidentali, este un stil de pescuit foarte fin şi spectaculos datorită senzaţiilor pe care ţi le oferă, a adrenalinei care te copleşeşte atunci când reuşesti să prinzi primul tău peşte.

Nu mă declar un fan înrăit al acestei metode, însă trebuie să recunosc că sunt momente în care pescuitul cu muşte artificiale este extrem de eficient. Întâlnim multe tehnici de pescuit la muscă, toate depinzând de tipologia apei şi de specia de peşte, precum şi de abundenţa lui. Dacă avem  de-a face cu râuri cu păstrăv şi cu ape puţin adânci şi pline de bolovani, atunci se pot folosi două muşte uşor lestate, relativ apropiate una de cealaltă. Nu trebuie sa fie lansări lungi. Pescuite in susul râului, trase oblic prin spatele bolovanilor în care bănuim că ar sta la pândă ceva „dihănii de păstrăvi”, ele vor fi extrem de eficiente. La fel, acestea se pot pescui „la vale”, lansate la o oarecare distanţă şi purtate între ape. Cu siguranţă, nimeni nu a întâlnit dificultăţi în aceste tehnici, poate legate doar de detecţia muşcăturii (dacă nu păstrăm şnurul suficient de întins sau dacă e mult prea lung şi are „burtă”), însă aceste două tehnici sunt bune doar când e vreme frumoasă, în mijlocul sezonului de pescuit, când peştii se hrănesc în mod serios şi constant.

Această metodă de pescuit este foarte eficientă, când toate celelalte stiluri clasice de pescuit eşuează. Dacă vrei să ai o partidă de pescuit de neuitat, această tehnică este ideală.

Din păcate, aceste lucruri nu se pot exersa şi arăta pe hârtie, ci doar în mijlocul naturii, pe marginea râului sau a lacului. Sper că v-am stârnit interesul şi curiozitatea şi vă urez „fir întins”.

 

Adrian Răcăşan (XII E)


1701 Vizualizări.
Articol adăugat în 05 Noiembrie 2009 ora 11:59 de către Admin.


Postat de ioana maria în data de 06 Noiembrie 2009 ora 09:44


foarte frumos articolul....te mai asteptam si pe la Doda sa mai pescuiesti:))

Postat de T-Shock în data de 06 Noiembrie 2009 ora 21:25

Bravo
Fain articolul, da mai ales poza aia cu tine, H-u si R-avion ;)

Postat de racasan_adrian în data de 06 Noiembrie 2009 ora 21:36

Pescuitul - hobby-ul meu
Cu siguranta am sa mai vin la Doda Pilii la pescuit:P

Postat de racasan_adrian în data de 06 Noiembrie 2009 ora 21:38


ioana te stiu cumva?:D

Postat de All3xis în data de 07 Noiembrie 2009 ora 14:16

nihhh la el...
multe meleguri o cutrerirat si asta...da brene ca la sebdish nu gasesti nicaieri...:))

Postat de ioana maria în data de 08 Noiembrie 2009 ora 16:55

...........
sunt sora lui ionut din XI d....:D

Postat de RP în data de 10 Noiembrie 2009 ora 21:33

:D
Si nu numai al tau, in orice caz, articol foarte bun...da totusi am putea sa mai mergem si noi ca li dor la pesti si noua de ei :)) pana nu vine bacu' peste noi , si poza'i poza, ea face tot articolu' ;) Fir intins

Postat de Baiatu din Smardoiesti în data de 11 Noiembrie 2009 ora 19:49

+
vad ca-i un fel de site de matrimoniale aci .......

=))=))=))=))

Postat de Mogo în data de 12 Noiembrie 2009 ora 10:31

;;)
Matrimoniale clar :)) Raclau "te iubeste femeile" !:))

Postat de Wise în data de 01 Decembrie 2009 ora 20:14

:]
Frumos articol :)
Totusi,daca santem mai multi amatori,am putea sa organizam o mica excursie pana la
Dealu-Botii la lacu' belis sau pe undeva prin ponor :D


Adaugă un comentariu

Comentariul tău nu va apărea doar după ce va fi acceptat de catre un administrator.


Nume

Email

Subiect

Comentariu

Hardwell-Spaceman



Unde dorești să fie ținută Ziua Absolventului?

50.00%

50.00%

0%


4 Voturi totale






 Coord. Prof. Dinu Balan
Platforma Huedin
 Web Editor Tise Emanuel
interhit
Realizat de Interhit