Nu promit că va fi un post foarte coerent deoarece... nici nu intenţionez să fie. Sunt prea multe gânduri şi prea puţin timp.

În ultimul timp m-am gândit mult la prietenii mei... şi nu, nu vreau să vorbesc despre cei falşi, fiindcă sunt sătulă de ei. Vreau să vorbesc despre prietenii adevăraţi, care au rămas alături de mine deşi am trecut prin nenumărate încercări. Vreau de asemenea să vorbesc şi despre prietenii noi, care deşi îmi sunt aproape de puţin timp, au demonstrat că vor fi acolo şi în viitorul apropiat... şi de ce nu? În cel îndepartat.
Nu promit că va fi un post foarte coerent deoarece... nici nu intenţionez să fie. Sunt prea multe gânduri şi prea puţin timp.
Îmi amintesc primele prietenii de la grădiniţă... primele persoane care mi-au zâmbit, primele secrete împărtăşite. Apoi, cum timpul a trecut, multă lume a trecut prin viaţa mea. Unii au lăsat urme mai adânci, alţii urme uşoare, ce au fost şterse. Sau alţii au venit şi au plecat de câte ori au dorit. Dar uite că au existat persoane care au intrat în viaţa mea, iar apoi au refuzat pur şi simplu să iasă. Şi le mulţumesc pentru asta.
Privind în trecut, îmi amintesc prea puţine momente triste, dar îmi amintesc o imensitate de momente pline de zâmbete, îmbrăţişări, cuvinte frumoase, râsete, glume, raze, fluturi, păpădie şi lumină.
Am învăţat că nu e greu să îţi faci un prieten... e mai greu să îl păstrezi. Fiindcă... o greşeală ce are loc într-o fracţiune de secundă, poate să te coste o prietenie de-o viaţa. Dar apoi... există iertarea, care apare de cele mai multe ori când e nevoie de ea. Adică... ea este unul dintre ingredientele principale pentru a coace o prăjitură prietenoasă. Dar care sunt celelalte? Ei bine... nu cred că le ştiu pe toate... dar cu siguranţă în oala pui puţină sinceritate, încredere, iubire... şi ca să îi dai aromă, puţine zâmbete şi un vârf de linguriţă de suspans.
Hai... nu vreau să fie un post melancolic. Vreau să fie un post ce aduce un surâs în colţul buzelor. Gândeşte-te la prima pedeapsă pe care ai primit-o fiindcă ai pierdut noţiunea timpului hoinărind pe dealuri căutând ghiocei cu o prietenă. Sau... când v-aţi certat de nu a-ţi mai vorbit două luni, ca apoi când v-aţi împăcat să vă comportaţi ca şi cum ar fi trecut doar două ore... Dar când ai plâns cu prietena cea mai bună din dragoste şi ca să vă înveseliţi aţi inventat o poveste amuzantă? Sau când erai atât de obsedat de cineva încât ai găsit o persoană la fel de obsedată ca tine ca să vă puteţi stresa reciproc? Sau când ai făcut cu rândul cu vreun prieten... vă bine-dispuneaţi pe rând.
Ei bine... astea sunt prieteniile mele... dar probabil şi voi aveţi momente memorabile petrecute alături de cei speciali. Uită pentru zece minute de toate problemele şi aminteşte-ţi prin câte ai trecut cu cineva alături de tine... şi poate le împărtăşeşti şi cu mine. Hai! E doar un mic exerciţiu.

Bianca Tămaş ( X A)