"Nu vreau să fiu absurdă și să spun că ar trebui să rămânem cantonați în trecut, ci doar să respectăm ceea ce este de valoare, pentru că ne reprezintă pe noi, românii ca popor!"

I.R : Aș vrea sa încep prin a-ţi spune că te admir pentru activitatea ta, pentru că și eu sunt pasionată de ceea ce înseamnă vechi, de calitate, și implicit de tradiţie românească. Crezi că aceasta mai este respectată în zilele noastre?

C.Ș : În oarecare măsură, da. Există sate unde încă se mai păstrează obiceiuri deosebit de frumoase, iar străinii le apreciază foarte mult. Nu vreau să fiu absurdă și să spun că ar trebui să rămânem cantonați în trecut, ci doar să respectăm ceea ce este de valoare, pentru că ne reprezintă pe noi, românii ca popor!

I.R : Știu că ai o activitate foarte bogată în domeniul artei populare și că ai participat la diferite concursuri și expoziții. Poți să-mi dai cateva detalii?

C.Ș : Am participat de două ori la festivalul „Mâini de aur”. Prima dată am realizat muruna de la Sălaj, a doua oară am cusut pe pânză de cânepă, căutând să fac ceva deosebit, care să impresioneze.

La doisprezece ani am fost pentru prima dată la Muzeul Satului din București. Norocul meu a fost că în lipsa unei profesoare, am rămas să predau eu cursuri de confecționare a podoabelor populare. Am avut o clasă de cincisprezece eleve mai mari decât mine, în prezența cărora m-am simțit stânjenită la început, dar pe parcurs totul s-a schimbat. În alți doi ani am fost de Florii și de Dragobete, cu spectacole.

Alteori am participat la „Zilele cetăţii romane„ la Zalău, la „ oamna sălăjană”, de la primele ediții,  și am dus ce-am avut mai popular. Într-un an, am pregătit chiar și un meniu tradițional de la Cizer.

I.R : Ce au însemnat toate aceste experiențe pentru tine?

C.Ș : Cred că, într-un fel sau altul, m-au pregătit pentru viață. Am văzut aproape toată țara, am făcut cunoștință cu foarte mulți oameni, am învățat să-mi înving toate emoțiile, să arăt ce pot. . .pe scurt: să nu-mi fie rușine cu mine insămi și cu satul meu!

I.R : Ascultând într-o dimineață la Radio România Actualități, un nume mi-a atras atenția: Florica Criste, cunoscută drept „femeia care și-a petrecut toată viața cu acul în mână, și refuză să folosească mașina de cusut”. Bănuiesc că persoana în cauză nu este alta decât mama ta, nu-i așa? Îmi poți spune mai exact care este ocupația dânsei?

C.Ș : Este adevărat ceea ce spui. La un târg popular , câteva femei de origine americană au cumpărat de la mama mea obiecte de artizanat și au rămas impresionate. Mama mea nu a avut doar o singură ocupație. De mică a fost pasionată de ce însemna tradiție, chiar dacă părinții ei nu au încurajat-o, ea și-a urmat visele. A activat multă vreme într-un ansamblu folcloric, apoi a predat cursuri de țesut-cusut și a încercat să formeze un grup folcloric, dar s-a descurajat fiindcă generațiile actuale nu mai prezintă destul interes pentru asemenea activități.

I.R : Ce te atrage să îi calci pe urme?

C.Ș : Bineînțeles că trăind lângă ea am prins și eu gustul artei și tradiției populare. M-a învățat să cos de la șase ani, eu fiind cea care a convins-o să predea cursuri de țesut-cusut elevilor de la Școala Specială. Copiii erau foarte interesați și se străduiau să învețe cât mai mult. Li se citea fericirea sinceră pe fețe, dovadă că arta are puterea să apropie oamenii indiferent de condiția lor.

I .R : Care este cusătura ta preferată?

C.Ș : Acestea sunt foarte variate și nu poți să-ți alegi una preferată, pentru că fiecare este frumoasă în felul ei. De una singură te plictisești și cauți mereu ceva nou, tocmai asta e frumuesețea în a-ți petrece timpul cu acul în mână. Stima de sine crește dacă la sfârșit ai un rezultat lăudabil.

I.R : Ce părere ai despre influențele maghiare în costumul popular din această zonă?

C.Ș : Unele sunt estetice, altele de-a dreptul exagerate, cum sunt acele modele de pe zadii, denumite bucure, foarte mari, care dau aspectul de încărcat.

I.R : Cum arată costumul popular autentic?

C.Ș : Atât cel femeiesc, cat si cel bărbătesc este cât mai simplu, având cusături realizate numai din ață neagră și albă. Dar și așa, sunt deosebit de frumoase, merită să ne mândrim cu ele!

I.R : Îmi poți da exemplu de câteva branduri de la Sălaj?

C.Ș : În primul rând este pălinca, maghiarii neavând argumente solide care să susțină ideea că aceasta le aparține lor, și ceapa, în satul Pericei există chiar și monumentul cepei.

I.R : Îți mulțumesc pentru timpul acordat și am ajuns la concluzia că printre noi există valori pe care nu le cunoaștem și ar trebui un imbold ca să fie cunoscute, fiindcă merită. România poate fi reprezentată și în mod pozitiv!

                                            Resteman Ioana, clasa XI E