Paştele este una dintre sărbătorile mele preferate, datorită semnificaţiei, dar mai ales pentru că vine primăvara! A trecut încă o iarnă lungă şi în sfârşit, vine căldura. Iarba şi florile încet, dar sigur îşi scot capetele din pământul încă rece, se aude din nou ciripitul păsărelelor şi toată natura sărbătoreşte.

            Când eram mică, mama mea îmi povestea cum erau Paştele “pe vremea ei”. Îmi plăcea la nebunie să ascult poveştile ei nemuritoare, deoarece zona din care provine (Maramureş) mi se pare foarte bogată în tradiţii şi multe dintre ele sunt încă păstrate. Cea mai amuzantă poveste care am auzit-o de la mama a fost obiceiul de la „lăsatul secului”  (începutul postului). Atunci, băieţii din sat se adunau în grupuri, se urcau pe cel mai înalt deal şi strigau numele fetelor de măritat din sat. Astfel, fetele care îşi auzeau numele erau „pârâte” pentru toate faptele din timpul anului trecut. Băieţii mai aveau obiceiul de a creea figurine amuzante din paie,  pe care le agăţau la poarta fetelor care au rămas singure din cauza unui defect fizic. 

            Săptămâna Mare era foarte importantă pentru săteni, aceştia se străduindu-se să termine treburile agricole până în ziua de miercuri, ultima zi permisă pentru muncile la câmp, iar din acea zi, bărbaţii rămâneau acasă şi îşi ajutau soţiile în gospodărie. De asemenea, Joia Mare era o zi importanta pentru femei, deoarece trebuiau să termine de tors tot ce au început, ca să nu vină Joimăriţa ( o creatură fictivă, asemănătoare cu un strigoi), care le pedepsea pe femeile leneşe, arzându-le degetele şi părul. Tot în Joia Mare se făcea pască şi se vopseau ouăle, despre care se spunea că vor rămâne proaspete tot anul. Ouăle erau vopsite în coji de ceapă roşie. Obiceiul s-a păstrat şi în prezent, bunicile mele încă vopsesc ouăle în acest mod şi mai adaugă diferite frunze, cu forme cât mai ciudate, pe ou, apoi le înfaşoară în ciorapi şi le pun la fiert în cojile de ceapă.

             În noaptea de Înviere, după ce oamenii se întorceau acasă, se aşezau la masă şi ciocneau ouă. Apoi, în dimineaţa de Paşte, înainte de a merge la biserică, membrii familiei îşi puneau într-un vas apă proaspăt adusă de la fântână împreună cu un ou roşu, o urzică şi o monedă de argint. Aceştia se spălau pe faţă şi îşi dădeau pe obraji cu oul, pentru a fi roşii în obraji şi sănătoşi tot anul şi la fel de curaţi şi bogaţi ca argintul.

            În unele zone ale ţării, există obiceiul ca în a doua zi de Paşte , băieţii să umble la udat. În trecut fetele erau udate cu apă din fântână, dar în zilele noastre se foloseşte apă de colonie. În prezent tradiţiile abia supravieţuiesc, lucru regretabil. Acum ouăle se vopsesc în culori cât mai variate, strălucitoare. În Bucovina încă se păstrează vie tradiţia încondeerii ouălor. Acestea sunt “închistate” cu cerneală colorată şi se realizează modele geometrice (roşu – iubire, foc, soare…negru – eternitate, statornicie…galben – lumină, bogăţia lanului de grâu, tinereţea...verde – speranţă, forţa naturii...albastru – sănătate, seninul cerului).

            Cu toate că tradiţiile se pierd, ar trebui să ne străduim să le păstrăm, pentru că sunt cu adevărat valoroase. SĂRBĂTORI  FERICITE!

Anda Igna, XI E