Uniforma şcolară: argumente pro şi contra


Uniformele ar putea fi văzute ca un element de aliniere la modelul liceelor celebre, acele High school-uri pe care le vedem în filme şi în care ne-am dori cu ardoare să studiem.

                     

 

 

 

Elevi

 

 

 

R. Ce părere aveţi despre noua uniformă şcolară? Cum vi se pare?

 

 

 

 

                                      Argument pro: Crina Şaitiş (XI A)

 

 

Uniformele ar putea fi văzute ca un element de aliniere la modelul liceelor celebre, acele High school-uri pe care le vedem în filme şi în care ne-am dori cu ardoare să studiem. Acestea reconstituie imaginea de liceu unde se face şcoală cu toată seriozitatea, imagine pe care o avea Liceul Teoretic „Octavian Goga” pe vremea când părinţii noştrii erau în bănci.

Când am îmbrăcat prima dată uniforma m-am simţit ca într-unul dintre tablourile mamei în care fetele cu rochiţe şi băieţii în spatele lor cu cămăşi şi veste zâmbeau sărbătoreşte arătând prin chiar „portul” lor că fac parte din ceva măreţ, dintr-o instituţie care urma să îi călăuzească pe drumul înspre REUŞITĂ!

 

 

 

 

 

 

                                 Argument contra: Ionuţ Marc (XI E)

                                          

 

Uniforma este o idee bună, deoarece orice şcoală cu renume are însemnele ei. Vesta este purtată de majoritatea elevilor, dar pantalonii uniformei sunt din material de proastă calitate şi mulţi evită să-i poarte. Unii profesori exagerează cu sancţiunile pentru cei ce nu poartă uniforma completă.

Eu sunt de părere că ar trebui sa fie şi dânşii mai înţelegători. Nu ştiu care ar fi reacţia lor dacă ar fi obligaţi într-un mod similar…

 

 

 

 

 

 

Profesori

 

 

Prof.  Daciana  Loi

 

R. Ce părere aveţi despre noile unforme şcolare? Cum vi se par? 

Ca profesor participant la finalizarea acestui proiect ţin să precizez că am muncit foarte mult şi am ţinut enorm la implementarea lui. Normal să fiu mulţumită de acest proiect care a fost dus la bun sfârşit. Mie mi se par OK. Normal că fiind la început, totul este perfectibil. 

R. Credeţi că elevii sunt mulţumiţi de uniforme şi de nuanţele lor? 

Niciodată  nu poţi să mulţumeşti pe toată  lumea (100%), dar eu cred că majoritatea sunt mulţumiţi. 

R. Unii elevi refuză să poarte uniforma. Ce le sugeraţi?

Le sugerez ca măcar să încerce şi vă pot spune că la mine la oră (şi din câte ştiu şi la alţi colegi) nu refuză  nimeni. Este un regulament care trebuie respectat. 

R. Credeţi că după maximum un an uniformele vor mai purtate de către elevii liceului?

Eu cred şi sper acest lucru pentru că  eu personal consider că prin aceste uniforme am cam egalizat balanţa  ţinutelor în şcoală. Nu mai există acea diferenţă între cei ce se pretind cu „haine de firmă” şi  îi desconsideră pe ceilalţi. Acum toţi sunt cât de cât egali în această privinţă. 

                                                  

 

Grupaj realizat de Rebeca Tereu (XI E)


2151 Vizualizări.
Articol adăugat în 16 Noiembrie 2009 ora 18:06 de către Admin.


Postat de sanda în data de 16 Noiembrie 2009 ora 18:45

Uniforme scolare purtate din OBLIGATIE
"Eu cred şi sper acest lucru pentru că eu personal consider că prin aceste uniforme am cam egalizat balanţa ţinutelor în şcoală.Nu mai există acea diferenţă între cei ce se pretind cu „haine de firmă” şi îi desconsideră pe ceilalţi." oare? sunteti sigura de afirmatiile pe care le faceti, doamna profersoara? Stim cu totii de ce purtam la anumite ore uniforma scolara: pentru ca suntem obligati de profesori iar elevele care le poarta "din placere",sunt cele care si-au scurtat fustele sau sarafanele atat de tare, incat li se vede fundul.cu ele cum ramane? Normal ca sustineti ideea si impuneti elevilor, ii obligati sa o poarte din moment ce ati fost "profesor participant la finalizarea acestui proiect". va spun sincer ca nu suport (le-as putea spune zdrente,chiar) alea pe mine, materialul este de o foarte proasta calitate, mie deja a inceput sa mi se rupa fusta. In plus, oricum putini sunt elevii care poarta aceasta uniforma la toate orele de curs. In ce masura au fost consultati parintii cu privire la modelul si materialul uniformelor? Recunosc ca, daca ar fi fost ceva de CALITATE,ar fi fost bineprimita uniforma de catre elevi. Mai apoi, niciodata nu vom fi egali. De ce? Ne diferentiaza felul de a fi al fiecarei persoane,capacitatea de gandire, si cu toate ca purtam uniforma, o luam peste hainele noastre. Haine de firma sau de piatza, care de diferentiaza. Am o curiozitate, daca dumnevoastra vi s-ar impune sa purtati uniforma noastra zi de zi ati fi mai intelgatori cu noi? Sau ati purta-o cu placere?

Vreau sa precizez ca nu am nicio intentie de atac asupra "conducerii" :) prin acest articol, mi-am exprimat doar punctul de vedere.

Postat de coordonator în data de 16 Noiembrie 2009 ora 22:02

o opinie
Imi place uniforma. Va pot spune ca, estetic, clasele terminale de-a XII-a imi placeau cand purtau o tinuta bine asortata si care reflecta personalitatea clasei.
De ce nu ar fi o uniforma care sa reflecte personalitatea liceului? Desigur loc de mai bine mai este. Insa e un inceput. Unifoma chiar arata bine.
Sa nu credeti ca n-am purtat si eu uniforma, cand am fost elev. Era mai putin aratoasa. Si m-am simtit bine in ea. Acesta e farmecul de a fi elevi. De a fi inregimentati intr-o uniforma, intr-o scoala. Stiu ca parerile sunt impartite. Insa unde e emulatie si disputa si pareri impartite e viata si culoare. Aveti un strop de umor, adica o distantare fata de aceasta problema stringenta. Parca nu vad cum sunteti controlati? Parca nu vad cum le scoateti din ghiozdane sifonate si ca vai de ele? Cred ca de aceea nu va plac, pentru ca le prea chinuiti voi pe ele si viceversa. Daca le-ati purta tot timpul, poate v-ar sta mai bine, decat inghesuite pe stiu eu unde.
Insa regulamentul scolar e regulament. Oriunde veti merge, veti da peste reguli pe care, in functie de personalitatea si gustul fiecaruia, le veti accepta sau nu. Insa acesta e farmecul liceului: uniforme, note proaste, cate o absenta...
Un singur lucru: cei straini de liceul nostru va apreciaza acest semn distinctiv - uniforma. Va sigur. Ea va diferentiaza de masa - sunteti mai speciali, elevi de liceu cu un ceva distinctiv.

Postat de un baiat oarecare în data de 17 Noiembrie 2009 ora 15:36

unformele
sunt totl contra unei uniforme ... permitetimi sa o contrazic pe doamna daciana loi .. uniformele chiar nu sunt pe placul elevilor si o facem doar pentru ca sa nu ne SCADETI NOTA LA PURTARE sau sa ne puneti ABSENTI pentru o uniforma pe care o detestam pentru ca n primul rand calitatea e de prost gust in al doilea rand se murdaresc foarte usor si in al treilea rand au costat enorm pentru o uniforma de o asa proasta calitate si stiti de ce nici un elev nu comenteaza pentru ca nu vrem ca dupaceea sa ne vedeti cu ochii rai ... a si sa nu uit pun pariu ca dak doamna silvia cozea ar fi dus planurile la bun sfarsit elevi erau multi mai multumiti dar voi ati facut exact opusul la cea ce dansa ar fi vrut sa faca ... s pentru doamna crina satis sa nu uti ca parinti tai erau in liceu pe vremea comunsmului nu concep ca un elev sa fie obligat sa poarte o anumita freza si o anumita vestimentatie din obligatie (de frica profesorilor ) intro societate DEMOCRATICA intradevar comunismul a murit dar SPIRITUL A RAMAS IN TARA

Postat de Bya. în data de 17 Noiembrie 2009 ora 17:27

pentru un baiat oarecare
Imi place ca stii sa iti expui punctul de vedere., insa, cu toate ca uniformele tind spre comunism, nu mi se par a fi chiar detestabile. Da, e adevarat ca materialul e de prost gust, dar intr-un fel aduc putina ordine in scoala. Apoi... gandeste`te ce amintiri frumoase o sa ai... cum fugeai prin clase sa ceri imprumut o vesta cand venea directoarea in inspectie ;))

Totusi... mie imi pare ca nu s`au ales mai multe modele de uniforma, mai multe culori, diversificate si sa fie supuse la vot... desigur, voturi atat din partea elevilor cat si din partea profesorilor.

Oricum eu raman neutra... nu le detest, dar nici nu`mi plac :)

Postat de romania în data de 17 Noiembrie 2009 ora 18:16

uniforme
o idee geniala asta cu uniformele adusa de comunistii scolii in care ""invatam"".

Postat de right în data de 17 Noiembrie 2009 ora 22:50

ba nu-i asa
Mie imi place. Ce tot aveti cu comunistii?
Liceul nostru are personalitate! Si vi-i ciuda...

Postat de ale tode în data de 18 Noiembrie 2009 ora 10:31

ba nu,ba da:))
exact asa arata comentariile de mai sus:)),unu da,altul nu...concluzia:ni se impune sa ne placa...

Postat de T-Shock în data de 18 Noiembrie 2009 ora 16:49

Uniforme
După rezultatele sondajului rezultă ca 72,37% dintre elevi poartă uniforma din obligaţie.

Postat de Wise în data de 01 Decembrie 2009 ora 19:56

cea mai mare porcarie
Pe langa faptul ca nu ne plac uniformele,calitatea e cam inexistenta :| spal uniforma de 2 ori si deja cad scamele de pe ea..cum spune "ale tode" , ni se impune sa ne placa.

Postat de episcopia 11A în data de 04 Decembrie 2009 ora 09:45

uniformele
in opinia noastra ”superbele” uniforme sunt de cea mai proasta calitate care exista : presarate cu scame de diverse marimi si culori, nasturi care aluneca usor departandu-se de ata care ii tinea legati de vesta, fusta care zboara in bataia vantului si sacul de cartofi numit sarafan care ne da aspectul unor detinuti, avand in vedere si faptul ca securitatea este exagerata. In rest totul e OK :))

Postat de Vocea în data de 04 Decembrie 2009 ora 21:24

Trezirea
Bai e penibila uniforma,materialul e prost,modelul e Jenibil. Pentru tarani si manelari e ideala ca si gusturile lor sunt la fel ( ingrozitoare). Vrem o uniforma adevarata care sa arate cat de cat omenesc. Ziceti de uniforma are personalitate?eu zic contrariul. Credeti ca uniforma ne reprezinta?Eu zic ca nu. Persoana care a ales modelul si materialul e o persoana fara pic de gust

Postat de Bya. în data de 04 Decembrie 2009 ora 23:03

Pentru Vocea
Ok... Draga Voce... vocea cui? A elevilor? Uita-te mai intai in DEX sa vezi daca exista cuvantul "jenibil" si apoi sa continui...

In plus... Eu zic ca uniforma arata foarte omenesc. Nu imi place, dar nici oribila nu o consider. Nu cred ca este cu adevarat important modelul si materialul, ci persoana care o poarta.
Aceste uniforme sunt doar inceputul spre un model existent in tarile occidentale. Liceul nostru are nevoie de un brand, iar parte a acestui brand poate fi si uniforma.

Postat de Rebeka în data de 05 Decembrie 2009 ora 09:36

vaiii
in primul rand unii nu aveti tupeu sa va scrieti numele... de ce nu spuneti lucrurile astea in fata Domnului Director sau la alti profesori? pt k nu va tine...va place sa dati tot felul de comentarii dar nici macar nu va dati numele de lasi ce sunteti :)

Postat de Vocea în data de 06 Decembrie 2009 ora 12:27

vocea cui?nu am tupeu?
Eu sunt vocea celor se tem sa vorbeasca,sunt vocea celor care sunt persecutati zi de zi in "iubitul nostru liceu" daca spun ceva si pana la urma renunta si prefera sa taca sunt vocea celor ce nu cuteaza a vorbi. Ai folosit vreodata un cuvantul penibil si jenant? Ei bine unestele si o sa iasa Jenibil la fel ca uniforma. Draga mea Bya ca sa iti dai seama de calitatea materialului iti propun ca sa porti timp de o saptamana pantaloni de la uniforma si dupa aia sa mai vorbesti. Draga Rebeka u chiar crezi ca directorul o sa te primeasca macar in biroul lui daca stie ca o sa ii zici de uniforma? Tu chiar crezi ca o sa te asculte sau ca o sa te ajute?el sau oricare alt profesor? Te inseli amarnic. Daca domnul director vrea sa stie cine e vocea sa ii ceara domnului profesor Dinu Balan sai ii dea adresa mea de email deoarece sunt de acord ca dansul sa stie cine sunt dar nu sunt de acord ca toti ceialalti profesori sau elevi sa imi stie identitatea pentru ca nu meritati acest privilegiu.

Postat de Rebveka în data de 08 Decembrie 2009 ora 11:51

pt Vocea
Dute mai...eu zic sa iti dai demisia:))

Postat de simoonaaa în data de 09 Decembrie 2009 ora 21:49

:)
Clubul Love Eliade de la perete sustine episcopia de la jam! :))
Calitatea uniformelor chiar lasa de dorit...de dorit una mai buna.

Postat de Horica în data de 10 Decembrie 2009 ora 22:24

uniforme
Uniformele sunt purtate doar de frica unei absente sau mai nou de frica scaderii notei la purtare... mie nu imi place uniforma, as purta vesta, dar pantalonii in niciun caz. la iarna sunt curios cum o sa vina baietii in pantalonii de uniforma, iar daca o sa se ia vreo bluza mai groasa sau o geaca nu o sa mai fie la vedere, deci tot o sa se faca diferente... noi nu suntem ascultati si nu cred k vom fi vreodata :D parerea mea este k se putea alege un alt tip de uniforma...

Postat de nu conteaza în data de 11 Decembrie 2009 ora 00:07

:O
Sincera sa fiu nu imi plac..is naspa nu's deloc comode si mai ales ca este greu sa le asortezi la ceva ...si dam 200 lei pe ea si is si de proasta calitate;).. nu stiu cine o avut aceasta iedee..dar nu-i buna de loc..suntem adolescentii si deja incepem sa purtam tot felu de haine ...vrem sa fim la moda mai ales fetele...Intradevar cu uniformele acestea se vede cine ii elev si merge la scoala...da nu tipu asta de uniforma...cant de cat sa cada bine pe noi nu ca si cum am fi picati de pe luna...iar baieti cu pantaloni aia:Oparka is pusi pe ei ca pe un par..nu au nici o tinutaaaa

Postat de Popse în data de 14 Decembrie 2009 ora 11:54

Domne ajuta.va..!!
Bine k am scapat de uniforme....:))

Postat de mdaaa în data de 09 Ianuarie 2010 ora 11:35

:))))))))))
De aia ni s-au pus uniformele din cauza k la profesori le era ciuda cnd ne vedea cu haine de firma si la moda:))) stiu eu astfel de profi:)))


Adaugă un comentariu

Comentariul tău nu va apărea doar după ce va fi acceptat de catre un administrator.


Nume

Email

Subiect

Comentariu

Hardwell-Spaceman



Unde dorești să fie ținută Ziua Absolventului?

50.00%

50.00%

0%


4 Voturi totale






 Coord. Prof. Dinu Balan
Platforma Huedin
 Web Editor Tise Emanuel
interhit
Realizat de Interhit